Prima ninsoare s-a făcut simțită atât în Alba Iulia, cât și alte localități din județ. Din acest motiv, polițiștii recomandă conducătorilor auto să-și ia măsuri pentru circulaţia în condiţii de iarnă. Pentru neechiparea corespunzătoare, se retrage certificatul de înmatriculare, iar valoarea amenzii este de la 720 la 1.600 de lei (între 9 şi 21 puncte amendă).
Având în vedere avertizarea meteo privind răcirea accentuată a vremii, căderea de precipitaţii sub formă de ninsoare şi intensificări ale vântului, poliţiştii recomandă conducătorilor de autovehicule să circule cu prudenţă, să reducă viteza de deplasare şi să evite manevrele riscante, care nu sunt absolut necesare, precum depăşirile pripite.
Poliţia Rutieră atenţionează că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.
În acest sfârșit de săptămână poliţiştii rutieri sunt la datorie, pentru ca traficul rutier şi pietonal să se desfăşoare în condiţii de normalitate.
URL scurt: http://alba24.ro/?p=258413