Mesajul a fost trimis. Multumesc!

George W. Bush şi Bill Clinton participă la ceremoniile organizate pentru Nelson Mandela

Publicat in Antena 3, sâmbătă 7 decembrie 2013 ·

Foştii preşedinţi americani George W. Bush şi Bill Clinton i se vor alătura actualului şef al statului, Barack Obama, săptămâna viitoare, în Africa de Sud pentru a-i aduce un omagiu lui Nelson Mandela, au anunţat vineri surse concordante, citate de AFP, conform Mediafax.

"Preşedintele Obama şi Prima Doamnă vor merge în Africa de Sud săptămâna viitoare pentru a-i aduce un omagiu lui Nelson Mandela şi pentru a participa la ceremoniile organizate în memoria sa", a anunţat purtătorul de cuvânt al administraţiei americane, Jay Carney, fără alte precizări.

Într-un scurt comunicat, acesta din urmă a promis să ofere "mai multe detalii despre programul şi logistica" acestei călătorii în momentul în care vor fi disponibile.

Predecesorul lui Obama, George W. Bush, a acceptat invitaţia de a călători în Africa de Sud cu avionul prezidenţial Air Force One, a anunţat un purtător de cuvânt al celui de-al 43-lea preşedinte al Statelor Unite.

Bush şi soţia sa, Laura, "au acceptat invitaţia preşedintelui şi doamnei Obama de a-i însoţi în Africa de Sud în Air Force One şi de a asista la omagiul adus preşedintelui Nelson Mandela, săptămâna viitoare", a precizat acest purtător de cuvânt, Freddy Ford.

Bill Clinton, predecesorul lui Bush, ale cărui mandate au coincis cu cel al lui Mandela, a confirmat pentru CNN că va merge, de asemenea, în Africa de Sud, fără să precizeze ce mijloc de transport va folosi.

"Merge toată familia noastră", a explicat Clinton, părând să o includă pe soţia sa, fostul secretar de Stat Hillary Clinton. "Nu aş rata aşa ceva pentru nimic în lume. Voi fi doar o persoană printre altele. (Mandela) a fost un adevărat prieten şi un partener formidabil când era preşedinte", a adăugat Clinton, care şi-a exprimat dorinţa "de a-şi lua la revedere pentru ultima dată" de la liderul defunct. @N

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 2 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 2 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Paul Stănescu cere protejarea pensionarilor: „Trebuie să discutăm cine și cât duce povara reducerii deficitului”

Adevarul acum o ora
Secretarul General al PSD, Paul Stănescu, a reacționat după ce premierul Ilie Bolojan a prezentat al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, spunând că trebuie stabilit în Coaliție cine și cât trebuie să ducă din povara austeri

Tragedie la 2 Mai. Un bărbat a murit după ce a căzut de pe placa de surfing în mare

Adevarul acum 22 minute
Un bărbat de 55 de ani a murit înecat, sâmbătă, 12 iulie, după ce a căzut de pe placa pentru surfing în apa Mării Negre, în localitatea 2 Mai.

Avertizare meteo: Cod galben de caniculă în București și 6 județe. Temperaturi de 36°C duminică

Mediafax acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, alerta Cod galben de caniculă pentru duminică, între orele 12 – 21. Temperaturile vor ajunge la 35-36°C, iar indicele temperatură-umezeală se va apropia de pragul critic de 80 de unități. Zone

Csoma Botond la Congresul PNL: Expresia „lasă că merge și așa” nu-și mai are locul

Mediafax acum o ora
Csoma Botond, reprezentantul UDMR, a transmis la Congresul Partidului Național Liberal că vechile atitudini nu mai funcționează. Reprezentantul UDMR a recunoscut că relația cu PNL este complexă, cu momente bune, dar și tensionate, variind de la cola

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 6 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Adriana, o mamă a doi copii mici a fost găsită MOARTĂ într-un apartament din Hunedoara. Soțul tinerei a fost arestat

Gandul acum 3 ore
O crimă înfiorătoare a avut loc într-un apartament din municipiul Hunedoara. Mama unui copil de numai un an și a unei alte fetițe a fost ucisă în bătaie chiar de soțul ei. Individul a fost reținut pentru 24 de ore, apoi arestat preventiv pentru omor

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum 2 ore
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Negrescu propune al patrulea pachet de măsuri: simplificare și fonduri europene

Mediafax acum o ora
România are nevoie de un stat puternic, dar eficient și modernizat. Menirea unui stat puternic este să asigure servicii de calitate pentru populație, de la protecție până la educație și sănătate, iar în același timp să corecteze discrepanțele între

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

26°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

26°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°