Mesajul a fost trimis. Multumesc!

LIVE BLOG MONDIAL. România debutează azi, ora 20:15, cu Tunisia. Tricolorele au antrenament de acomodare cu sala cu opt ore înainte de meci

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 7 decembrie 2013 · ·

12:15 După trei ani, Cristian Gaţu, preşedintele Federaţiei Române de Handbal, este din nou şef de delegaţie al naţionalei de handbal feminin. Atunci, cu actualul şef al handbalului lider, România a obţinut medalia de bronz la Campionatul Europoean. "Am condus delegaţia şi în Franţa, când am terminat pe locul 4", şi-a reamintit Gaţu. La Mondialul precedent, preşedinteşle FRH nu a zburat în Brazilia, fiind cunoscută teama lui pentru zborul cu avionul. "Eram totuşi pregătit să ajung la Sao Paulo, charterul era deja închiriat, trebuia doar să trecem de Croaţia", a mai spus Gaţu.

12:10 Cu aproximativ opt ore înainte de startul cu Tunisia, România mai face un antrenament. Va fi în primul rând o acomodare cu sala de joc, tricolorele urmând să-şi "culeagă", probabil, reperele. Aseară, naţionala ţării noastre s-a pregătit într-o sală alăturată, în timp ce Tunisia s-a antrenat în arena de 8.000 de locuri. Toate jucătoarele sunt apte de joc, dar Tadici se gândeşte, din motive de strategie, să înceapă turneul final doar cu 15 jucătoare, astfel încât să nu piardă o schimbare. Pe parcursul competiţiei, fiecare echipă are dreptul la două schimbări. N-ar fi exclus ca la acest meci să lipsească chiar un nume mare, precum Paula Ungureanu sau Talida Tolnai, care ar urma să formeze tandemul de la meciul de marţi, cu Germania. Lotul va fi definitivat înainte de meci.

12:00 Turneul final a debutat, vineri seara, cu partida Serbia - Japonia. Gazdele au câştigat cu 28-26, dar au fost la un pas să intre în Mondial cu o mare surpriză, Japonezele au condus cu 13-10 la pauză, tot în prima repriză ratând şi cinci aruncări de la şapte metri. "Când noi conduceam cu 2-3 goluri, lumea ne critica. Toată lumea se pregăteşte, toate echipele sunt de luat în seamă", a fost reacţia lui Tadici după evoluţia Japoniei.

11:30 Bine aţi venit în secţiunea dedicată Campionatului Mo

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum o ora
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Marcel Ciolacu: Nu o să mint de dragul Rusiei/ Nu mai există limbă moldovenească

News.ro acum 23 minute
Premierul Marel Ciolacu a explicat, vineri, la Oţelu Roşu, în judeţul Caraş-Severin, că nu mai există limbă moldovenească, aceasta fiind ”o invenţie” a Rusiei. ”Nu o să mint de dragul Rusiei. Asta simt şi ăsta este adevărul”, a afirmat el. Declaraţi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 4 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 2 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Un cuptor electric uitat pornit a provocat panică într-o grădiniță din Sighișoara. Șapte copii și doi adulți s-au autoevacuat

Ziare.com acum 24 minute
Intervenție de urgență a pompierilor din Sighișoara, după ce un apel la 112 i-a anunțat, vineri, 24 mai, că s-au semnalat degajări de fum din bucătăria unei grădiniţe din municipiul mureşean. Şapte copii şi doi adulţi au ieşit urgent din clădire, fă

Timiş: Un bărbat a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

News.ro acum 35 minute
Un bărbat de 44 de ani, care era cioban la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit, după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal.

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 3 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 4 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

"O dă la pace", dar după ce "o lasă cum a căzut": Putin ar vrea o încetare a focului "în actualele linii ale frontului"

Wall-Street.ro acum 22 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin este pregătit să oprească războiul din Ucraina printr-o încetare negociată a focului care recunoaşte liniile actuale ale frontului, spunând în acelaşi timp că este pregătit să lupte în continuare dacă Kievul şi Occide

Vremea

București
acum

24°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

26°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

19°
vin.

15°/19°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°