Compania americană Chevron a suspendat din nou, sâmbătă, activitățile în Siliștea, comuna Pungești (județul Vaslui), după ce mai mulți protestatari au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe perimetrul Chevron, acolo unde muncitorii angajați de firma americană lucrează pentru amplasarea unei sonde de explorare a gazelor de șist.
'Chevron confirmă astăzi (sâmbătă) suspendarea activităților în Siliștea, comuna Pungești, județul Vaslui, ca urmare a activității protestatarilor. Prioritatea noastră este să desfășurăm aceste activități într-un mod responsabil față de mediul înconjurător, în conformitate cu aprobările pe baza cărora operăm și în siguranță, însă acest lucru nu a fost posibil astăzi (sâmbătă — n.r). Respectăm dreptul oamenilor de a-și exprima opiniile, însă credem că acesta trebuie exercitat în limitele legii', arată un comunicat Chevron remis Agerpres.
Compania precizează, din nou, că a obținut permisele de mediu și autorizațiile necesare demarării activităților în Siliștea și intenționează să realizeze exclusiv activități de explorare, folosind tehnologii convenționale, în perimetrul EV-2.
'Chevron își reiterează angajamentul de a avea relații constructive și pozitive cu comunitățile unde își desfășoară activitatea și de a continua dialogul cu publicul interesat, comunitățile locale și autoritățile, despre proiectele sale', se mai arată în documentul citat.
Aceasta este a doua oară când compania americană decide suspendarea operațiunilor pe fondul protestelor localnicilor. Activitățile Chevron în Siliștea fuseseră reluate la începutul lunii decembrie.
Sâmbătă, mai mulți protestatari adunați în comuna vasluiană Pungești au rupt cordonul de jandarmi si au pătruns pe perimetrul Chevron acolo unde muncitorii angajați de firma americană lucrează pentru amplasarea unei sonde de explorare a gazelor de șist. Geamurile câtorva utilaje au