Gigi Becali va executa pedeapsa de trei ani şi şase luni de închisoare în regim deschis după ce va reveni la Penitenciarul Poarta Albă. Omul de afaceri este în acest moment încarcerat temporar la Jilava, pentru a se prezenta pe 11 decembrie în faţa judecătorilor bucureşteni. După ce Curtea de Apel Bucureşti a dispus definitiv, în 26 noiembrie, ca Gigi Becali să rămână cu sporul de şase luni aplicat la condamnările de trei ani de închisoare primite în dosarul "Valiza" şi în cel privind schimbul de terenuri cu Ministerul Apărării Naţionale, s-a decis, în funcţie de mai multe criterii, printre care şi durata pedepsei, ca finanţatorul FC Steaua să execute pedeapsa în regim semideschis au declarat surse judiciare, citate de Mediafax.
Decizia a fost contestată de avocaţi la judecătorul delegat de la Penitenciarul Jilava, aceştia cerând ca Gigi Becali să execute pedeapsa în regim deschis. Potrivit surselor citate, contestaţia a fost admisă, Gigi Becali urmând să execute pedeapsa în regim deschis, la Penitenciarul Poarta Albă, judeţul Constanţa. Pavel Abraham, avocatul lui Gigi Becali, a declarat pentru Mediafax că a introdus la Comisia de supraveghere de la Penitenciarul Jilava o cerere de modificare a regimului de detenţie, respectiv din semideschis în deschis. Avocatul a precizat că respectiva comisie şi, ulterior, judecătorul delegat au admis cererea, astfel că, la acest moment, regimul de detenţie al lui Gigi Becali este unul deschis. Abraham a menţionat că acest regim de detenţie nu îi permite lui Becali să meargă acasă, dar poate desfăşura activităţi în interesul penitenciarului, în afara unităţii. Avocatul a precizat că Becali ar putea, spre exemplu, să execute servicii de pază a deţinuţilor, în foişoarele închisorii, sau chiar să supravegheze deţinuţii ieşiţi la muncă în afara penitenciarului. Regimul deschis de detenţie îi mai aduce lui Gigi Becali pos