În perioada noiembrie-decembrie, poliţiştii suceveni pun în aplicare Planul de Acţiune ,,React 2013”, aflat în derulare la nivelul Poliţiei Române.
În cadrul acestuia, poliţiştii urmăresc respectarea legislaţiei în privinţa desfăşurării actelor de comerţ, cu accent pe prevenirea şi combaterea faptelor de evaziune fiscală, în toate segmentele de activitate economică.
Pentru punerea în executare a planului, în perioada 2-5 decembrie 2013, poliţiştii de la formaţiunile de investigare a fraudelor de la nivelul IPJ Suceava au intensificat activităţile investigative şi de cercetare penală în două cauze de evaziune fiscală, dispunându-se începerea urmăririi penale faţă de învinuiţi.
Astfel, la data de 5.12.2013, la propunerea IPJ Suceava, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a confirmat începerea urmăririi penale faţă de Constantin H., de 42 de ani, din comuna Mănăstirea Humorului, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, precum şi faţă de Gheorghe B., de 42 de ani, tot din comuna Mănăstirea Humorului, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În sarcina lui Constantin H. s-a reţinut faptul că, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din Mănăstirea Humorului, în perioada februarie-aprilie 2011, a înregistrat în contabilitate operaţiuni fictive de achiziţie material lemnos, pe baza unor documente falsificate, ce nu pot fi, sub nicio formă, considerate documente legale de provenienţă. „Aceste documente i-au fost furnizate de către Gheorghe B., iar cantitatea totală de material lemnos achiziţionată pe baza acestor documente este de 206,87 mc lemn rotund răşinoase, în valoare totală de 39.305,30 lei.
Prin această activitate infracţională s-a cauzat un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 15.722 lei, din care 6.289 lei