Comparabilă doar cu intensitatea iubirii pentru Mama din poezia lui Grigore Vieru, dragostea pentru Părinţi, pentru Familia sa, luminează atât de puternic mărturisirile din ,,Convorbiri cu Alex. Ştefănescu” de Ioana Revnic, Editura ALLFA, Bucureşti, 2013, încât aşază pe loc secund întâmplările, afirmaţiile, convingerile celui care ştia, ,,încă de pe la vârsta de opt, nouă ani, că urmează să mă ocup de literatură şi numai de literatură”.

Această revelaţie a cititorului care a deschis cartea pentru scriitor, căldura evocării, sinceritatea mărturisirilor, patosul amintirii, nobleţea simţirilor lui Alex. Ştefănescu pentru Ai Lui, o distinge în chiar ansamblul literaturii române de azi.

,,Pentru mine, de când mă ştiu, prioritate afectivă a avut familia”, mărturiseşte Alex. Ştefănescu, considerând timpul petrecut cu cei foarte apropiaţi, ,,iluminat de dragoste”, ,,un timp cu adevărat salvat”. ,,Când sunt cu ei - continuă, referindu-se la Sanda, sora, Florin, fratele, dar şi la Domniţa, soţia, şi la Mihai, cumnatul – mi se vindecă instantaneu orice rană sufletească provocată de alţii”. Sentiment esenţial, vital, sentimentul Familiei este îngemănat cu ,,o conştiinţă atotcuprinzătoare” a acesteia, ,,ştiind unde se află în fiecare moment fiecare membru al ei şi participând sufleteşte la toate bucuriile şi necazurile trăite de ei”. Educat, cultivat, răsplătitor, acest sentiment – neîncurajat (când nu este erodat şi dispreţuit) de vremea noastră – îşi are rădăcini indestructibile în dragostea şi veneraţia pentru părinţi, dragoste şi veneraţie hrănite de iubirea lor neţărmurită, de o adoraţie aproape mistică pentru cei cărora le-au dat viaţă. Mama, care, ţinându-l la piept, ,,mă privea de aproape, beată de fericirea de a mă avea” şi care, îngrozită de gândul pierderii pruncului, îl sculptează în lemn de tei, va păstra până la stingerea sa din viaţă bricheta cumpă