În viaţa fiecărui cuplu apare cumpăna în care partenerii se întreabă dacă este sau nu momentul mutatului împreună. Convieţuirea sub acelaşi acoperiş poate fi un pas spre căsătorie sau un mod de a descoperi că relaţia nu este funcţională
Andreea şi Mihai sunt împreună de şase ani, iar acum patru ani s-au căsătorit. Întotdeauna au avut păreri similare în problemele importante, fiind genul de cuplu care se dezvoltă armonios în timp. Au avut şi câteva momente tensionate, cauzate de implicarea familiilor lor în viaţa de cuplu.
„Pe Mihai l-am cunoscut la serviciu. Am fost colegi de departament şi am lucrat la proiecte comune încă din prima lui zi de lucru. Aşa am descoperit că avem multe în comun şi ne-am împrietenit repede. N-a trecut mult până a prins curaj şi m-a invitat la o cafea, în afara jobului“, povesteşte Andreea (30 de ani, din Bucureşti).
După câteva luni de tatonări, îndrăgostiţii au hotărât să se mute împreună. Astfel au declanşat adevărate drame în familiile lor. Atât părinţii Andreei, cât şi părinţii lui Mihai erau de părere că este prea devreme pentru un astfel de pas.
„Părinţii mei au fost foarte supăraţi când i-am anunţat că am hotărât să locuim împreună. Argumentul lor forte era că, la 24 de ani, sunt prea tânără pentru o astfel de decizie. În plus, mama era convinsă că odată mutaţi împreună, n-o să mă mai ceară niciodată de soţie. Eventual avea să mă părăsească peste 10 ani şi-o să rămân singură“, povesteşte Andreea.
In ciuda sfaturilor părinteşti cei doi şi-au găsit o locuinţă comună, iar după doi ani s-au căsătorit. Astfel s-au liniştit şi spiritele în familie.
În prezent relaţiile cu părinţii noştri sunt bune, însă am avut nevoie de ceva timp pentru a-mi trece supărarea pe ei. Cel mai mult m-a deranjat faptul că, deşi nu le-am creat probleme niciodată, nu au avut încredere în decizia mea. Faptul că mă înţelegeam b
