Suntem foarte aproape de un eveniment istoric important pentru poporul român. Evoluţiile geopolitice din ultima perioadă împing practic România şi Republica Moldova spre această variantă de soluţionare şi securizare a graniţelor NATO şi EU. România se află mai aproape decât oricând de reunirea cu Republica Moldova, al doilea stat românesc. Fidelitatea demonstrată de armata română pe teatrele de operaţiuni, modificările democratice din Republica Moldova, răcirea relaţiilor dintre Moscova şi Washinton, strategia SUA de consolidare a flancului Estic al Europei(Polonia-România-Turcia), dezinteresul Europei faţă de alte probleme decât cele interne, o puternică şi activă mişcare civică unionistă pe cele două maluri ale Prutului, activitatea culturală susţinută de statul român dincolo de Prut, au realizat premizele favorabile reunirii mai mult decât au existat ele vreodată. Reunirea nu se putea face în 1989 şi este foarte bine că ea nu s-a făcut. Aducerea de acuze asupra factorilor de decizie din acea perioadă reprezintă un semn de laşitate politică, deoarece nu doar Ion Iliescu conducea România, ci şi cei care au dus la formarea partidelor principale din perioada post-comunistă(excepţie PNL şi UDMR, toate au ieşit din barca lui Ion Iliescu). Cu toţii poartă răspunderea acestui lucru, fapt ce dovedeşte că nu eram pregătiţi pentru un astfel de demers, inclusiv la nivel de societate civilă care nu a reacţionat defel. O astfel de polemică este negativă şi nu aduce beneficii, şi e nevoie să se renunţe la o astfel de atitudine distructivă. În acea perioadă sistemul democratic proaspăt instalat la Bucureşti nu ar fi putut face faţă unei ofensive a serviciilor sovietice de informaţii, şi am fi putut ajunge în situaţia Iugoslaviei. Total ruptă de scena internaţională, România a fost obligată să facă paşi mărunţi prin care să îşi găsească adevăraţii prieteni şi să se integreze înt