Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MOMENTE TENSIONATE la Pungeşti. Circa 400 de persoane protestează faţă de proiectul Chevron

Publicat in Antena 3, sâmbătă 7 decembrie 2013 ·

Circa 400 de persoane protestează, sâmbătă la prânz, pe marginea drumului Vaslui-Gârceni, faţă de intenţia Chevron de a amplasa în zonă prima sondă de explorare a gazelor de şist din judeţul Vaslui, la ora transmiterii ştirii manifestanţii aruncând cu pietre şi vrând să dărâme gardurile companiei.

Protestatarii, în majoritatea lor localnici, dar şi din alte oraşe ale ţării precum Iaşi, Bucureşti, Bbraşov, Sibiu, s-au adunat pe terenul proprietate privată al unei persoane fizice din comuna Pungeşti, vizavi de suprafaţa de teren luată în ccesiune de către Chevron, conform Mediafax.

Manifestanţii au scandat lozinci împotriva companiei petroliere, a Jandarmeriei şi a Guvernului. Printre lozinci se numără: "Jandermeria apără hoţia", "Jos Guvernul", "Trădătorii", "Murim, luptăm, Pungeştiul apărăm".

La un moment dat, protestatarii au trecut drumul judeţean şi au ajuns în poarta suprafeţei îngrădite deţinute de către Chevron, o parte dintre ei intrând pe terenul companiei petroliere şi aruncând cu pietre în camioanele frmei angajate de către Chevron.

La ora transmiterii acestei ştiri, oamenii au început să tragă de gardurile împrejumuitoare reuşind să le dărâme într-un sector. Firma de pază intervine în zonă, manifestanţii fiind scoşi de pe proprietatea Chevron.

În zonă sunt aproximativ o sută de jandarmi şi poliţişti, care însă nu au intervenit până în prezent.

Pănă acum, protestul a fost paşnic, însă a degenerat în jurul orei 12.00, când protestatarii au început să arunce cu pietre şi să dărâme gardurile proprietăţii Chevron, fapte care se petrec şi la ora transmiterii acestei ştiri.

Citeşte mai multe despre: pungesti tensiune protest manifestare suprafata drum judetean forte de ordine jandarmi chevron

Circa 400 de persoane protestează, sâmbătă la prânz

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 8 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 8 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 4 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 5 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 4 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 2 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Mitropolia Basarabiei cere retragerea cetăţeniei române pentru clericii rusofili ai Mitropoliei Moldovei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mitropolia Basarabiei anunţă că va solicita autorităţilor de la Bucureşti retragerea cetăţeniei române pentru toţi ierarhii şi clericii Mitropoliei Moldovei subordonate Patriarhiei ruse, care se impl

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 4 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 9 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 7 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Vremea

București
acum

22°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
mie.

21°/36°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

19°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°