Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE. Protestatarii de la Pungeşti AU DĂRÂMAT GARDURILE proprietăţii Chevron

Publicat in Antena 3, sâmbătă 7 decembrie 2013 ·

UPDATE: Protestatarii de la Pungeşti au reuşit să dărâme aproape în totalitate gardurile împrejumuitoare de pe terenul de 20.000 de metri pătraţi, deţinut de Chevron, fără ca forţele de ordine să poată interveni şi opri, în zonă sosind încă o sută de jandarmi cu uniforme de luptă, scuturi şi bastoane.

Jandarmii care se aflau deja la locul desfăşurării protestului au mers în spatele celor care dărâmau gardul fără a putea interveni având în vedere că erau inferiori numeric celor aproximativ 200 de oameni care şi-au dus la îndeplinire intenţia de a pune la pământ gardurile.

Ulterior, manifestanţii s-au retras în zona proprietăţii private pe care s-au aflat la începutul protestului.

Între timp, în zonă au ajuns alţi o sută de jandarmi echipaţi cu unifiorme de luptă, scuturi şi bastoane şi cu căşti pe cap. Aceştia au făcut un zid de-a lungul şoselei, în faţa protestatrilor, pentru a-i bloca să mai ajungă pe proprietatea Chevorn.

-----------

Circa 400 de persoane protestează, sâmbătă la prânz, pe marginea drumului Vaslui-Gârceni, faţă de intenţia Chevron de a amplasa în zonă prima sondă de explorare a gazelor de şist din judeţul Vaslui, la ora transmiterii ştirii manifestanţii aruncând cu pietre şi vrând să dărâme gardurile companiei.

Protestatarii, în majoritatea lor localnici, dar şi din alte oraşe ale ţării precum Iaşi, Bucureşti, Bbraşov, Sibiu, s-au adunat pe terenul proprietate privată al unei persoane fizice din comuna Pungeşti, vizavi de suprafaţa de teren luată în ccesiune de către Chevron, conform Mediafax.

Manifestanţii au scandat lozinci împotriva companiei petroliere, a Jandarmeriei şi a Guvernului. Printre lozinci se numără: "Jandermeria apără hoţia", "Jos Guvernul", "Trădătorii", "Murim, luptăm, Pungeştiul apărăm".

La un moment dat, protestatarii au trec

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 12 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 4 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 6 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 8 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Emisiunile zilei luni, 14 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 6 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

22°
lun.

20°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

17°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°