Maşinile alunecau în flux continuu pe şosea şi prostul din mine se întreba unde se grăbesc, de ce sunt atât de rapide şi furioase (Fast and Furious!), de multe şi de înfometate, cât timp vor mai avea cu ce să se alimenteze. În fiecare om, cred eu, sălăşluieşte câte un prost din acesta, care nu ştie nimic din multe şi vaste domenii, dar cel puţin întreabă şi se întreabă.

Eu, şi alţii ca mine, dintre cei născuţi în locuri izolate de civilizaţie, într-o lume a lămpilor cu petrol şi a căruţelor trase de cai, ne-am minunat când am auzit, la primele difuzoare din reţeaua comunală, că ne aflăm într-un permanent concurs. Era vorba despre concursul de îndeplinire a planului anual, ulterior cincinal, un concurs cu alte cooperative agricole de producţie. Până atunci, fiecare gospodar se afla într-o competiţie cu sine, adică anul acesta voia să-i fie mai bine decât anul trecut. Şi aceasta se aprecia după cantitatea de porumb şi de grâu recoltată de familie, după greutatea şi numărul porcilor, după volumul de lapte furnizat de Ruja, vaca bălţată din grajd. Dar partidul ne-a explicat că nu e bine, că împreună cu fratele mai mare sovietic ne aflăm în concurs cu americanii, pe care îi vom ajunge şi îi vom şi întrece, dar numai dacă punem interesele personale în planul secund şi lucrăm pentru ţară.

Concursul acesta s-a terminat în decembrie 1989, când ne-am declarat singuri învinşi prin abandon, şi a început din nou competiţia fiecăruia cu sine, însă cu ochii aţintiţi asupra celorlalţi, prin intermediul televizorului, la care s-au adăugat telefoanele mobile şi internetul. „Fast and Furious” a devenit solganul, drumul şi ţinta. Cu cât mai „fast” şi cu cât mai „furious”, cu atât mai bine! Pentru aceasta e nevoie de electricitate, de benzină şi motorină, de gaze naturale, fie ele şi de şist. Pentru a urma CALEA nu trebuie precupeţit niciun efor