Spania, campioana mondială și europeană en titre, a fost repartizată în Grupa B la cea de-a 20-a ediție a Cupei Mondiale de fotbal, care va avea loc între 12 iunie și 13 iulie 2014, alături de reprezentativele Olandei, Chile și Australiei, conform tragerii la sorți care a avut loc vineri în stațiunea turistică braziliană Costa do Sauipe, în prezența președintelui Braziliei, Dalma Rousseff, și a conducătorului FIFA, Sepp Blatter.
Naționala țării-gazdă Brazilia, o altă favorită la câștigarea trofeului, va evolua în Grupa A, din care mai fac parte formațiile Croației, Mexicului și Camerunului.
Grecia, învingătoarea România în barajul de calificare la CM 2014, va juca în Grupa C, alături de Columbia, Cote d’Ivoire și Japonia.
Cele 32 de selecționate calificate la turneul final de anul viitor au fost repartizate în opt grupe a câte patru echipe, primele două clasate în fiecare grupă urmând să se califice în optimile de finală ale a competiției.
Iată componența grupelor:
Grupa A: Brazilia, Croația, Mexic, Camerun
Grupa B: Spania, Olanda, Chile, Australia
Grupa C: Columbia, Grecia, Cote d’Ivoire, Japonia
Grupa D: Uruguay, Italia, Anglia, Costa Rica
Grupa E: Elveția, Franța, Ecuador, Honduras
Grupa F: Argentina, Bosnia-Herțegovina, Nigeria, Iran
Grupa G: Germania, Portugalia, Ghana, SUA
Grupa H: Belgia, Rusia, Algeria, Coreea de Sud
Partida de deschidere a competiției, Brazilia — Croația, se va disputa pe 12 iunie 2014 la Sao Paulo, de la 23,00 (ora României). A doua zi, pe 13 iunie, va avea loc la Salvador de Bahia meciul dintre Spania și Olanda, reeditarea finalei Cupei Mondiale 2010, desfășurată în Africa de Sud și câștigată de spanioli cu 1-0 după prelungiri.
“Va fi cea mai frumoasă dintre toate Cupele Mondiale de până acum. Va fi o Cupă a Cupelor, una de neuitat. Brazilia este, după c