Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copii îmbolnăviţi cu mâncare toxică

Publicat in Monitorul de Botosani, sâmbătă 7 decembrie 2013 ·

Mii de copii botoşăneni au probleme de greutate. Potrivit Institutului Naţional de Statistică aproximativ 15% dintre copiii cu vârste între 2 şi 6 ani şi 14% dintre cei cu vârste între 7 şi 18 ani sunt supraponderali sau obezi. Medicii spun că, în realitate, situaţia este mult mai gravă, părinţii neapelând la medic pentru rezolvarea problemelor de greutate decât în puţine cazuri. Aurel Tinca, medicul coordonator al Secţiei de pediatrie de la Spitalul Judeţean, a declarat că obezitatea adultului îşi are originea în alimentaţia din primii doi-trei ani de viaţă. „Între unu şi şase ani, părinţii sunt alarmaţi că micuţii lor sunt prea slabi, dar acesta este ritmul fiziologic. Nu înţeleg şi îl îndoapă cu mâncare, nerespectându-i volumul gastric, care se tot măreşte până devine obez”, a explicat acesta. Un exemplu în acest caz îl constituie un băieţel din Dorohoi care a ajuns să cântărească aproape 50 de kilograme la 2 ani doar pentru că bunica nu-şi permitea să-i ofere o alimentaţie adecvată. Specialiştii susţin că, la greşelile de alimentaţie, se adaugă lipsa sportului. Stelian Ghiţun, profesor de volei de performanţă, a precizat că, în ultimii ani, a scăzut constant numărul copiilor care practică sport. Mai mult, Vasile Andrieş, profesor de sport la Şcoala 6, susţine că aproape în fiecare clasă sunt trei-patru copii cu probleme de greutate. Din păcate, obezitatea şi supraponderalitatea pot provoca numeroase boli printre care boli respiratorii cronice, afecţiuni cardiace sau diabet. Subiectul este tratat pe larg în ediţia tipărită a ziarului Monitorul de Botoşani. Mii de copii botoşăneni au probleme de greutate. Potrivit Institutului Naţional de Statistică aproximativ 15% dintre copiii cu vârste între 2 şi 6 ani şi 14% dintre cei cu vârste între 7 şi 18 ani sunt supraponderali sau obezi. Medicii spun că, în realitate, situaţia este mult mai gravă, părinţii neapelând la me

Articolul in Monitorul de Botosani >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Wimbledon: Irina Begu, eliminată în două seturi, în primul tur

News.ro acum o ora
Jucătoarea de tenis Irina Begu, 126 WTA, a fost eliminată, luni, în primul tur la Wimbledon, al treilea grand slam al anului. Irina Begu a fost învinsă Lin Zhu (China), 61 WTA, scor 6-0, 6-4. Meciul a durat 72 de minute. Tot luni mai joacă la Wimble

Nicolae Ciucă, după şedinţa conducerii PNL: Toţi membrii Biroului Politic Naţional au fost de acord să susţinem desfăşurarea alegerilor prezidenţiale la termen

News.ro acum 53 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni, după şedinţa conducerii PNL, că toţi membrii Biroului Politic Naţional au fost de acord să susţină desfăşurarea alegerilor prezidenţiale la termen. Preşedintele PNL a declarat după şedinţa conducerii

Barem Bacalaureat 2024. Ce vor puncta profesorii când vor corecta lucrările la Limba şi Literatura Română

Mediafax acum 56 minute
Subiectele şi baremele la Limba şi Literatura Română au fost publicate de către Ministerul Educaţiei pe edu.ro. Probele scrise din prima sesiune a examenului de Bacalaureat se vor desfăşura în perioada 1 - 5 iulie în 477 de centre.

Ion Iliescu: Am aflat cu tristeţe că de pe scena vieţii a plecat Ileana Stana-Ionescu, o doamnă a artei teatrale şi cinematografice, un mentor pentru zeci de generaţii de actori şi un om de cultură formidabil

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte Ion Iliescu scrie, luni, că a aflat cu tristeţe că de pe scena vieţii a plecat Ileana Stana-Ionescu, o doamnă a artei teatrale şi cinematografice, un mentor pentru zeci de generaţii de actori şi un om de cultură formidabil. Românii

Marcel Ilie Şerbuc, acuzat că a ucis-o pe fiica de 12 ani a concubinei sale şi a ascuns cadavrul într-o canapea, condamnat definitiv la 26 de ani de închisoare

News.ro acum 2 ore
Marcel Ilie Şerbuc, acuzat că a ucis-o pe fiica de 12 ani a concubinei sale, cadavrul copilei fiind găsit în lada canapelei într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei, a fost condamnat definitiv la 26 de ani de închisoare. .

Mircea Geoană, acuzat de plagiat la lucrarea sa de doctorat

Ziua Constanta acum 2 ore
Mircea Geoană, actualul secretar general adjunct al NATO și posibil candidat la alegerile prezidențiale din toamnă, se confruntă cu acuzații de plagiat. Jurnalista Emilia Șercan scrie pe site-ul PressOne că Geoană a preluat în lucrarea sa de doctora

Ciolacu: Şi România resimte pericolele războiului hibrid, care îmbracă diferite forme

Mediafax acum 2 ore
„Misiunile militarilor români din structurile de informaţii au avut o contribuţie remarcabilă la securitatea României şi la marile proiecte de politică externă ale ţării noastre. În cei 20 de ani de la aderarea la Alianţa Nord-Atlantică, România şi-

Horoscop 2 iulie 2024. BALANȚELE se concentrează asupra vieții personale

Gandul acum o ora
Ziua va fi calmă și liniștită. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de marți, 2 iulie 2024. Berbec Ești un adevărat maestru al seducției. De ceva timp, reușești să atragi o serie de persoane. Se pare că nimeni nu poate rezista farmecelor tale. Da

Tîlvăr: România continuă să fie un contributor activ la întărirea capacităţilor de apărare ale NATO

Mediafax acum o ora
„În cadrul discuţiilor, au fost abordate subiecte care au vizat, în principal, cooperarea bilaterală în cadrul Parteneriatului Strategic dintre cele două ţări, precum şi aspecte relevante privitoare la situaţia de securitate din regiunea Mării Negre

Edi Iordănescu, mesaj războinic înainte de România - Olanda: „E un meci de acum ori niciodată”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Edi Iordănescu (46 de ani), selecționerul României, a transmis un mesaj de luptă înaintea , din optimile Euro 2024. „Tricolorii” au avut un turneu final de vis până acum. Au câștigat grupa E și au ajuns după 24 de ani în optimile unui Campionat Euro

Vremea

București
acum

35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/38°
mie.

19°/29°
joi

19°/30°
Iasi
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

17°/31°
mie.

16°/27°
joi

14°/21°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

22°/28°
mie.

20°/27°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

17°/21°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

18°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/26°