Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Niculescu îşi doreşte meci de retragere, în culorile lui "U"

Publicat in Ziua de Cluj, sâmbătă 7 decembrie 2013 ·

Fostul atacant al Universităţii Cluj a declarat astăzi că şi-ar dori un meci de retragere, iar acesta să fie în tricoul lui "U".

"Nu am am avut un meci de retragere şi sincer îmi doresc. Dacă ar fi să fie mi-ar plăcea să joc pentru Universitatea Cluj, în faţa suporterilor clujeni, care sunt minunaţi", a declarat Claudiu Niculescu la banchetul echipei pe care o antrenează în prezent, CSM Râmnicu-Vâlcea, potrivit mediafax.ro.

"Dacă ar fi ca meciul amical să fie şi cu Dinamo atunci ar fi perfect, mai ales că cele două galerii sunt înfrăţite. Şi pentru Ionel Dănciulescu ar putea să fie meciul de retragere. În fine, îmi doresc dar nu depinde de mine", a adăugat fostul atacant.

Pe de altă parte Niculescu îşi doreşte să antreneze în continuare echipa din Râmnicu-Vâlcea şi să reuaşească promovarea.

În 2010 cititorii ziuadecj.ro l-au desemnat pe Claudiu Niculescu fotbalistul anului la Cluj. La fel s-a întâmplat şi în 2011.

Claudiu Niculescu s-a transferat la Universitatea Cluj, de la Dinamo, în iulie 2010. Fotbalistul şi-a reziliat contractul cu "U" în toamna lui 2012, după ce a jucat 42 de meciuri pentru studenţi şi a marcat 18 goluri. Niculescu a jucat 326 de meciuri în Liga I, înscriind 156 de goluri.

Fostul atacant a acceptat la plecarea de la "U" un contract de antrenor la FC Bihor.

Niculescu a şi antrenat de altfel şi Universitatea Cluj, în noiembrie 2010, respectiv de la finalul lui 2011 până după prima etapă din sezonul 2012-2013.

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele României, Nicușor Dan, îl numește pe profesorul Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 30 minute
Curtea Constituțională se înnoiește cu o treime din judecătorii ei din 3 în 3 ani. Președintele României, Nicușor Dan, a semnat marți, 8 iulie 2025, decretul de numire a lui Dacian Cosmin Dragoș, profesor universitar la Facultatea de Științe Politic

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 46 minute
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum o ora
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 2 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Dominic Fritz: Când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele USR, Dominic Fritz, afirmă, într-o postare pe Facebook, că, atunci „când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă”. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Von der Leyen cere Chinei să înceteze sprijinul pentru Rusia: „O insecuritate ridicată pentru Europa”

Adevarul acum 59 minute
Lidera Comisiei Europene a cerut marți Beijingului să respecte regulile comerțului internațional și să se distanțeze de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei.

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 4 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Timişoara: Poliţiştii caută persoana care a vandalizat plăcuţa cu înscrisuri în limba maghiară de pe Biserica Reformată, unde a slujit Laszlo Tokes

News.ro acum 16 minute
Un bărbat necunoscut a distrus plăcuţa cu încrisuri maghiare de pe clădirea Bisericii Reformate, aflată Piaţa Maria, din Timişoara, iar acum poliţiştii îl caută pe acesta. „La data de 8 iulie 2025, în jurul orei 00:25, poliţiştii Secţiei 3 Timişoara

Diferențierea dintre actul cultural și divertismentul de masă nu este o nuanță, spune Ministrul Culturii

Mediafax acum o ora
Ministerul Culturii subliniază rolul esențial al culturii în viața socială și educațională. Astfel, ajustarea cotelor de TVA pentru diverse produse și servicii a condus la aplicarea cotei reduse de TVA de 11% pentru livrarea de cărți, ziare și revis

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°