Cei aproape 1000 de salariaţi ai Uzinei Mecanice Sadu vor primi şi anul acesta bonusuri de sfârşit de an din partea conducerii unităţii. Vestea a fost dată de Lori Boian, directorul adjunct de la Romarm, care a precizat că fiecare salariat trebuie să primească câte 250 de lei. Pe de altă parte, începutul anului se anunţă unul prost la uzină, din cauza lipsei contractelor.
Reprezentanţii Romarm spun că angajaţii UM Sadu vor primi şi anul acesta bonusuri de sfârşit de an, pentru că sunt prevăzute în CCM. Mai mult, şi sindicatele vor oferi ceva. “Primele sunt cele pe care le aveau ei în contractul colectiv de muncă de doi-trei ani, de 250 de lei. Se dau şi anul acesta. Rămâne ca între ei acolo să stabilească ori să fie tichete cadou, ori bani. Depinde cum hotărăsc sindicatele pentru că şi sindicatele vin cu o mică sumă din cotizaţii. La Uzina Mecanică Sadu mai lucrează 936 de persoane”, a spus Lori Boian, directorul adjunct al Romarm.
Fără contracte pentru luna ianuarie
Începutul anului la UM Sadu se anunţă unul neproductiv. Contractele pentru luna respectivă lipsesc, însă conducerea Romarm dă asigurări că niciun salariat nu va fi trimis acasă. „Suntem în negocieri. E o perioadă mai proastă, datorită modului de contractare pe piaţa americană şi diferenţei de aprobare a bugetului. Tot timpul am avut mici probleme în perioada de iarnă. Sperăm ca din ianuarie-februarie să trecem la noi contracte. Ianuarie e luna cea mai delicată, producţia pentru această lună nu prea e acoperită. Oamenii nu vor fi trimişi acasă pentru că au activităţi destule, o să vină şi zăpada, sunt destule greutăţi”, a mai spus Lori Boian.
Cei aproape 1000 de salariaţi ai Uzinei Mecanice Sadu vor primi şi anul acesta bonusuri de sfârşit de an din partea conducerii unităţii. Vestea a fost dată de Lori Boian, directorul adjunct de la Romarm, care a precizat că fiecare salariat