Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proteste în Cluj şi Bucureşti faţă de începerea exploatării Chevron la Pungeşti. Trei dintre manifestanţii de la Universitate, duşi la Poliţie

Publicat in Gandul, duminică 8 decembrie 2013 ·

UPDATE: Trei dintre manifestanţi, duşi la Poliţie

Aproximativ o sută de persoane protestează, duminică seara, în zona fântânii de la Universitate, faţă de explorarea gazelor de şist, trei dintre manifestanţi fiind ridicaţi şi duşi la Poliţie, după ce au încercat să forţeze cordonul de jandarmi.

În zona fântânii de la Universitate s-au adunat, duminică seara, aproximativ o sută de persoane, pentru a cere oprirea explorării gazelor de şist şi pentru a-şi exprima susţinerea pentru protestatarii de la Pungeşti.

În jurul orei 20.30, trei dintre protestatari au încercat să forţeze cordonul de jandarmi, fiind scoşi din grupul manifestanţilor şi duşi la Poliţie pentru identificare.

"Trei persoane au încercat să forţeze cordonul de jandarmi de la Universitate, motiv pentru care au fost extrase din grup şi duse la Secşia 3 de Poliţie din Capitală, pentru identificare şi luarea măsurilor legale care se impun în prezenta situaţie", a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache.

La Universitate a fost solicitată şi o ambulanţă SMURD, pentru a acorda îngrijiri medicale unei persoane din grupul protestatarilor.

Câteva sute de oameni protestează la Bucureşti şi la Cluj faţă de situaţia de la Pungeşti, dar şi faţă de proiectul minier de la Roşia Montană.

La Bucureşti, peste 100 de oameni s-au strâns la fântâna de la Universitate, locul de întâlnire de fiecare duminică al oamenilor care protestează faţă de proiectul Roşia Montană.

De asemenea, aproximativ o sută de persoane s-au adunat, duminică seară, în faţa monumentului Memorandiştilor din Cluj-Napoca, având pancarte inscripţionate cu mesaje precum: "Dă, Doamne, Revelion fără Ponta şi Chevron", "Solidaritare cu Pungeşti" şi "Roşia, Moşna, Pungeşti, USL o să plăteşti".

Unul dintre participanţi, Cornel Vâlcu, a declarat că de luni

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Prahova: Scurgeri de acid sulfuric dintr-o cisternă, pe DN 1. Autorităţile evacuează zona. Traficul rutier este blocat, cirulaţia fiind deviată/ A fost transmis mesaj RO-Alert / A ajuns a doua cisternă pentru transvazare - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Drumul Naţional 1 este blocat, luni dimineaţă, în judeţul Prahova, în zona oraşului Comarnic. după ce dintr-o cisternă au fost semnalate scurgeri de acid sulfuric. Autorităţile din judeţ anunţă că populaţia din zonă este evacuată.

Opt maşini, implicate în două accidente rutiere pe A0 Centura Bucureşti, în zona localităţii 1 Decembrie/ Două persoane, rănite uşor

News.ro acum 50 minute
Opt aautovehicule au fost implicate, luni dimineaţă, în două accidente rutiere petecute pe autostrada A0 Centura Bucureşti, în zona localităţii 1 Decembrie. În urma accidentelor, două persoane au fost rănite uşor. Centrul Infotrafic al Poliţiei Româ

ANAF a descoperit un prejudiciu de peste 3,6 milioane lei la o companie din domeniul ride-sharing

News.ro acum 43 minute
ANAF anunţă că a descoperit un prejudiciu de peste 3,6 milioane lei în urma unui control antifraudă efectuat la o societate cu sediul în Bucureşti care desfăşoară activitatea de transport alternativ de persoane prin intermediul platformelor Uber şi

Furios pe Putin, Donald Trump îl ameninţă şi pe Zelenski: "Va avea mari probleme"

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american Donald Trump s-a declarat duminică enervat de omologul său rus Vladimir Putin şi de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, exprimându-şi frustrarea faţă de obstacolele care împiedică un acord de încetare a focului între cel

Cine este bărbatul sfâșiat de urs pe o stradă din Predeal, seara trecută

HotNews acum o ora
Bărbatul atacat de un urs duminică seară, în stațiunea Predeal, este salvamontist. El se afla în timpul liber şi se întorcea acasă în momentul în animalul i-a ieşit în cale şi s-a năpustit asupra lui. „Confirmăm faptul că persoana atacată de urs est

INS: În primele două luni au fost eliberate 4.535 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 3,4% faţă de perioada similară din anul trecut

News.ro acum o ora
În primele două luni, s-au eliberat 4.535 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 3,4% faţă de perioada similară a anului 2024, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). ”În perioada 1.I – 28.II.2025 s-au

Incendiu la o școală din Galați. Focul ar fi fost pus intenționat FOTO

Ziare.com acum 38 minute
Poliţiştii şi pompierii din Galaţi au demarat o anchetă pentru a identifica cine se face responsabil de incendierea unei săli de clasă a şcolii din localitatea Malul Alb, comuna gălăţeană Drăgăneşti. În urma incendiului, au ars mobilierul şi recuzit

Horoscop pentru luni, 31 martie 2025. Răsturnări de situație pentru unii nativi

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Principalul interes al zilei este reprezentat de castigurile obtinute din munca desfasurata la serviciu. Surprizele se pot tine lant, fie ca pierzi, fie ca obtii ceva bani. Oricum, nemultumirile tale sunt majore. De fapt, ceea ce se petrece i

Român arestat într-un autobuz în drum spre Spania. Ce acuzații i se aduc

Ziare.com acum 9 minute
Poliția Națională din Spania a arestat la Gerona, provincia La Junquera, un fugar român, condamnat la 4 ani și 3 luni de închisoare pentru un jaf cu violență. De asemenea, bărbatul era căutat și pentru trafic de droguri, potrivit ABC Catalonia. Cum

Cutremur, astăzi dimineață, în România. Ce magnitudine a avut

Botosani News acum 50 minute
Un cutremur slab, cu magnitudinea 3,1, s-a produs luni dimineața, la ora 7:25, în județul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Cutremurul s-a

Vremea

București
acum

10°
lun.

9°/18°
mar.

10°/15°
mie.

10°/16°
joi

8°/12°
Iasi
acum

lun.

8°/14°
mar.

9°/16°
mie.

7°/11°
joi

7°/11°
Constanta
acum

12°
lun.

7°/14°
mar.

6°/11°
mie.

9°/11°
joi

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

8°/14°
mar.

7°/15°
mie.

8°/15°
joi

4°/12°
Timisoara
acum

10°
lun.

8°/12°
mar.

6°/15°
mie.

7°/16°
joi

5°/13°