Bracona iepuri
În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1.39, polițiști din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase l-au depistat pe Petre C., de 44 de ani, din Roman, membru al unei asociații de vânătoare, care a împuşcat un iepure fără autorizaţie legală de vânătoare. Iepurele vânat și două arme de vânătoare, deținute legal, au fost găsite în autoturismul pe care îl utiliza Petre C..
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de braconaj şi uz de armă letală fără drept, de la acesta fiind ridicate trei arme de vânătoare deţinute legal și 129 de cartuşe de vânătoare.
Incendiu de vegetație
Sâmbătă, la ora 16.46, pompierii militari din cadrul Detaşamentului Roman au fost alertaţi şi au intervenit cu cinci subofiţeri şi o autospecială de lucru cu apă şi spumă pentru stingerea unui incendiu produs la vegetaţie uscată pe un teren aparţinând unei societăţi comerciale din comuna Trifeşti. La stigerea incendiului au participat şi cinci voluntari, iar incendiul a fost localizat şi lichidat în limitele găsite. A ars vegetaţie uscată sub forma mai multor focare pe o suprafaţă de aproximativ 1.100 de metri pătrați.
Împrejurarea determinantă o constituie focul deschis în spaţii deschise.
Bracona iepuri
În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1.39, polițiști din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase l-au depistat pe Petre C., de 44 de ani, din Roman, membru al unei asociații de vânătoare, care a împuşcat un iepure fără autorizaţie legală de vânătoare. Iepurele vânat și două arme de vânătoare, deținute legal, au fost găsite în autoturismul pe care îl utiliza Petre C..
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de braconaj şi uz de armă letală fără drept, de la acesta fiind ridicate trei arme de vânătoare deţinute legal și 129 de cartuş