Unul dintre premiile puse la bătaie în cadrul tombolei din cadrul Galei Farmaciștilor, un eveniment organizat de Colegiul Farmaciștilor România, l-a marcat într-un mod plăcut pe Gabriel Coveseanu.
Îndrăgitul actor a fost invitat atât la prima ediție, în 2012, cât și la a doua ediție, în 2013, să prezinte Gala, care s-a încheiat și în acest an cu o tombolă cu premii. De la coșuri cu bunătăți culinare, perne și pilote, poșete, jucării, bilete pentru intrare gratuită la fitness până la mobilier și cruci de farmacie.
”În acest an ce a trecut, peste tot unde am fost invitat am povestit experiența trăită anul trecut când am fost invitat să prezint prima ediție a galei. Mi s-a spus că se organizează o tombolă extraordinar de importantă și am întrebat: Care este marele premiu la tombolă? Mi s-a spus: avem două cruci. Una mare și una mică. Cum domnule? Păi da,în lumea noastră este chiar o bucurie să câștigi o cruce. Nu am putut să mă abțin și peste tot am povestit întâmplarea aceasta. Și ce credeți ? Când m-a sunat Mirela (n.r.-Mirela Rădulescu, director comunicare Colegiul Farmaciștilor România) să mă întrebe poți veni anul acesta? Am zis: Sigur că da, aveți tombola? Avem. Care e marele premiu la tombolă? Aveți cruce? Avem. Atunci vin, cu siguranță”, a povestit actorul în debutul evenimentului ce a avut loc miercuri, 4 decembrie.
Crucea verde este recunoscută în întreaga lume ca simbol universal al farmaciei.
Crucea Verde a fost introdusă pentru prima dată în calitate de simbol farmaceutic în Europa Continentală la începutul sec.XX ca un substituient al Crucii Roşii. Crucea Verde nu a fost folosită în Marea Britanie până în 1984, când a fost adoptată de Societatea Regală Farmaceutică a Marii Britanii ca un simbol standard pentru farmaciile britanice.
Aceasta pagina a fost parcursa de 5 ori de catre cititorii