David Stockman, fost oficial în Administraţia Reagan, spune că investitorii vor reacţiona violent atunci când îşi vor da seama că băncile centrale pierd controlul asupra sistemului financiar
Balonul speculativ este antrenat pe mai multe clase de active şi nu se va dezumfla treptat, ci va suferi un colaps
Şase ani de dobânzi zero au antrenat în pieţele financiare internaţionale baloane speculative la a căror spargere va suferi întreaga economie, spune David Stockman, fondator la Heartland Industrial Partners şi care în timpul mandatului prezidenţial al lui Ronald Reagan a ocupat funcţia de director al Office of Management and Budget (OMB). În opinia sa, pe multe clase de active preţurile sunt exagerate, ceea ce induce risc în sistemul financiar. "Este o chestiune de timp până când băncile centrale vor pierde controlul şi panica se va instala când oamenii vor realiza că aceste valori sunt masiv supradimensionate", a declarat Stockman pentru CNBC.
Întrebat de un realizator al postului de televiziune american dacă aceste excese ale pieţei pot fi îndreptate treptat, fostul oficial de la Washington a răspuns că în istorie avem multe baloane speculative, dar nu ştim ca acestea să se fi dezumflat încet. Mai degrabă deznodământul a fost un colaps violent. Aşa s-a întâmplat cu bula imobiliară din SUA în 2006-2007 şi cu balonul creditării în 2008.
Balonul este atât de mare încât s-a extins şi în zonele periferice
Intensificarea activităţilor speculative este pusă de Stockman pe seama Rezervei Federale Americane: "Dacă ne uităm din perspectivă istorică, este un alt balon uriaş generat de Fed". Dobânzile zero promovate timp de şase ani, în mod evident, au antrenat o enormă cantitate de speculaţii, carry trade şi credit ieftin care alimentează escaladarea preţurilor pe toate tipurile de pieţe. "Este un balon al activelor financiare ş