Aproape 33.000 de funcţionari europeni lucrau la începutul acestui an pentru instituţiile europene, românii care lucrează pentru instituţiile europene reprezentând numai 3,6%, stabiliţi preponderent la Bruxelles, potrivit unui raport realizat la începutul acestui an de Comisia Europeană.
Categoriile de angajaţi care lucrează în cadrul instituţiilor europene sunt divizate în manageri, oficiali şi agenţi temporari cu statut de administratori (AD), oficiali şi agenţi temporari cu statut de asistenţi (AST), agenţi contractuali, consultanţi speciali, agenţi locali şi agenţi care se află sub jurisdicţia ţării din care provin. Categoriile AD şi AST au fiecare câte 12, respectiv 11 grupe de ierarhizare a funcţionarilor. Angajaţii din categoria AD au responsabilităţi administrative, de consultanţă, lingvistice şi se ocupă de partea de cercetare a proceselor din cadrul instituţiilor europene, pe când cei care fac parte din categoria AST deţin funcţiile executive, tehnice şi de comunicare.
Pachetul salarial pe care funcţionarii europeni îl primesc lunar include salariul de bază, dar şi alocaţii oferite pentru familie, spre exemplu. Mai mult, în cazul în care aceştia sunt trimişi în deplasare în interes de serviciu într-o ţară membră UE, instituţiile europene pentru care lucrează trebuie să le asigure o sumă maximă pentru cazare cuprinsă între 100 şi 180 de euro (în funcţie de destinaţie) şi o diurnă de 52-104 euro pe zi. Iar salariile pot fi majorate în funcţie de contextul economic al ţării în care domiciliază, în cazul în care costul vieţii creşte.
Cei mai mulţi funcţionari europeni sunt belgieni (aproape 5.740 de persoane), dintre care peste 4.300 au statut de oficial. Iar majoritatea funcţionarilor europeni (circa 21.500 de persoane din cei aproape 33.000 de angajaţi şi agenţi contractuali) au domiciliul la Bruxelles.
Din numărul total de oamen