Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu, despre comisia Călăraşi: E foarte bine, poate învaţă şi politicienii să nu fure terenuri

Publicat in Ora de Timis, duminică 8 decembrie 2013 ·

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, că este foarte bine că luni îşi începe activitatea comisia parlamentară privind terenul achiziţionat de Ioana Băsescu, pentru că este un prilej ca politicienii să înveţe să fie cinstiţi şi să nu fure terenuri agricole de la ADS. Aflat la cumpărături într-un supermarket din Bucureşti şi rugat să comenteze referitor la începerea activităţii comisiei “Călăraşi”, preşedintele a spus că este “foarte bine”

“Nu-i rău deloc. Poate învaţă şi politicienii să fie cinstiţi, să ia credite, nu să fure terenuri agricole la ADS (Agenţia Domeniile Statului). Cel mai bine e să nu furi statul, să cumperi de la privaţi, cu credit”, a precizat Traian Băsescu.

Întrebat de faptul că iubitul fiicei sale Ioana Băsescu ar urma să primească 10 milioane de euro de la stat pentru un teren, preşedintele a replicat: “Aşa ştii tu? Hai, mă”.”Măcar să primească cineva o groază de bani. Da’, din câte ştiu, iar aţi avut o campanie de intoxicare”, a mai spus Traian Băsescu, la insistenţele reporterului.

Referitor la firma care va fi penalizată pentru că nu a lucrat terenul luat în arendă de la Ioana Băsescu, şeful statului a precizat că nu are “nicio treabă” cu aceste lucruri. Firmele Amygo MT şi Royalagro, care au avut în arendă terenul cumpărat de Ioana Băsescu în Călăraşi, vor fi penalizate de APIA cu o sumă totală de 143.000 de euro, pentru că au primit subvenţiile aferente acestui an, dar nu au lucrat terenul până la 1 decembrie, aşa cum prevede legislaţia.

Întrebat cum rămâne cu bugetul, Traian Băsescu a replicat laconic: “Conform legii”.

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, în urma unei discuţii în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor cu liderii grupurilor PSD, că deputatul Eugen Nicolicea va fi “probabil” preşedintele Comisiei de anchetă în cazul Călăraşi.Preşedinte probabil că va fi domnul deputat Nicoli

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum o ora
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum o ora
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 13 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Cel mai inedit acționariat din fotbal? După Luka Modric, și Snoop Dogg investește la club!

Gazeta Sporturilor acum 31 minute
Rapperul american Snoop Dogg, 53 de ani, pe numele lui real Calvin Cordozar Broadus Jr., este cel mai nou acționar al clubului galez Swansea City, care evoluează în a doua ligă engleză, Championship. Acționarul majoritar a explicat cooptarea artistu

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 3 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 3 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 3 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Câți bani a câștigat CFR Cluj după calificarea din Europa League. Pe cine va întâlni în turul 2

Adevarul acum 55 minute
CFR Cluj a trecut de Paski, cu scorul general de 3-0, în primul tur preliminar din Europa League. Formația lui Dan Petrescu s-a calificat în turul 2, acolo unde va da peste o echipă mult mai puternică: Lugano, din Elveția.

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum o ora
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Vremea

București
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°