Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CE Oltenia, vitregită

Publicat in Impact in Gorj, luni 9 decembrie 2013 ·

Vântul ce a bătut cu putere a afectat cantitatea de energie livrată in sistemul naţional. Ieri, Complexul Energetic Oltenia a funcţionat cu şase grupuri energetice, directorul general din cadrul Sucursalei Energetice, Aurel Medinţu, precizând că sunt şanse ca, până pe 21 decembrie, compania să funcţioneze în acest regim. Lipsa unei legislaţii în domeniu face ca CE Oltenia să fie în continuare vitregită în favoarea producătorilor de energie eoliană.

Complexul Energetic Oltenia a funcţionat ieri cu şase grupuri energetice , două la SE Rovinari, două la SE Turceni, unul la Işalniţa şi altul la Craiova 2. Situaţia nu se anunţă a fi una foarte bună nici în următoarea perioadă, în condiţiile în care vântul continuă să bată şi astăzi, iar piaţa mai mult ca sigur, că este dominată de energia eoliană. Intrarea în perioada sărbătorilor de iarnă va duce, însă, la scăderea consumului industrial la nivel naţional, directorul Sucursalei, Aurel Medinţu, sperând ca termocentralele din cadrul CE Oltenia să continue să funcţioneze cu şase grupuri energetice până pe 21 decembrie . Revoltătoare este situaţia în care se afla CE Oltenia, care în mai toate perioadele când bătea vântul ajungea să fie marginalizată, în favoarea producătorilor de energie eoliană. „Noi am încercat si am tras semnale de alarmă cu privire la actuala legislaţie, însă toată lumea interpretează. Să sperăm că se va întâmpla ceva până la urmă, pentru că în caz contrar situaţia va fi una foarte complicată”, a declarat directorul Aurel Medinţu. De altfel , vocea celor în domeniu susţin că acest colos energetic ar trebui să aibă o cotă de piaţă de 34-38% din toată cantitatea de energie, nu de 24-25% cât are acum. Pe lângă faptul că CE Oltenia ar trebui să fie privită la adevarata ei valoare, prin iniţierea unor acte normative în acest sens, în paralel ar trebui să existe dialog cu partenerii sociali. Acest com

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu

Mediafax acum 2 ore
Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu impusă de instanţa din România. Influencerul celebru se confruntă acum doar cu control judiciar, relatează Reuters.

Disney, dată în judecată fiindcă ar fi plagiat cele două filme din seria „Vaiana”

Mediafax acum 42 minute
Într-un proces care a fost depus vineri, animatorul Buck Woodall susţine că fosta directoare de dezvoltare al Mandeville Films, Jenny Marchick, i-a încălcat drepturile de autor transmiţând în secret către Disney materiale pe care el le-a produs în m

Trump urmează să participe online la Forumul Economic Mondial de la Davos, iar Zelenski în persoană. Ruşii nu au voie la WEF de trei ani

News.ro acum 26 minute
Donald Trump urmează să participe - prin intervenţie video -, la trei zile după învestire, săptămâna viitoare, la 23 ianuarie, la cea de-a 55-a ediţie a Forumului Economic Mondial (WEF) la Davos, în Elveţia, unde preşedintele ucrainean Volodimir Zel

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 2 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 3 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Incendiu la Centrala Cernavodă. În ce situație sunt cele două reactoare nucleare

Ziare.com acum 2 ore
Autorităţile anunţă, marţi, 14 ianuarie, că iese fum de la etajul 1 al unei clădiri administrative din cadrul Centralei nuclearelectrice Cernavodă. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă precizează, însă, că securitatea celor două reactoar

Bătrân omorât în bătaie de fiul vitreg/ L-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap/ Cauza decesului, şoc septic în urma rupturii traumatice de intestin subţire/ Agresorul a fost arestat

News.ro acum 2 ore
Un bătrân de 71 de ani, din Arad, a fost omorât în bătaie de fiul său vitreg, care l-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap. Vârstnicul a murit în spital, la cinci zile de la incidentul petrecut la mijlocul lunii decembrie a anului t

Maia Sandu acuză Kremlinul pentru provocarea intenţionată a crizei energetice din Transnistria: „Scopul este clar: escaladarea situaţiei”

HotNews acum 17 minute
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care a convocat marţi Consiliul Suprem de Securitate al ţării, a acuzat Kremlinul şi compania Gazprom pe care o controlează de provocarea intenţionată a crizei energetice din Transnistria, potrivit News.ro.

Sebastian Burduja, despre schema de compensare şi plafonare în energie: Lucrăm pe mai multe scenarii. Un scenariu este continuarea schemei, aşa cum este ea astăzi, pentru o perioadă limitată de 3-6 luni, în funcţie de situaţia regională

News.ro acum 26 minute
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat marţi, despre schema de compensare şi plafonare în energie că se lucrează pe mai multe scenarii iar un astfel de scenariu este continuarea schemei, aşa cum este ea astăzi, pentru o perioadă limitată

România participă din 2025 cu militari la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO: Am trimis în Slovacia sisteme moderne cu rachete antitanc

HotNews acum 2 ore
România și-a extins prezența începând cu luna ianuarie a anului 2025, cu efective și tehnică militară la încă două grupuri de luptă ale NATO care funcționează în țările aliate de pe Flancul Estic, anunță MApN. Armata română a trimis un detașament an

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-5°/-0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°