"O măsură care a fost pe masă, nu la solicitarea părţii române, şi pe care nu am adoptat-o, a fost creşterea cotei unice. De la 16 la 18%. N-am adoptat-o pentru că ne-am uitat la efectele asupra întregii economii"
Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a evitat să spună cine a propus majorarea accizei la benzină şi motorină cu 7 eurocenţi, motivând că e un pachet mai mare negociat, şi nu intră în detalii, dar a dezvăluit că FMI a propus creşterea cotei unice de la 16% la 18%, informează Mediafax. "Cine a venit cu această măsură? Ele nu sunt personalizate. Au fost multe măsuri pe masă (...) nu are rost să intrăm în astfel de detalii. Aceste măsuri se discută cu partea română şi noi le asumăm. O măsură care a fost pe masă, nu la solicitarea părţii române, şi pe care nu am adoptat-o, a fost creşterea cotei unice. De la 16 la 18%. N-am adoptat-o pentru că ne-am uitat la efectele asupra întregii economii", a spus Voinea într-o emisiune televizată.
El a explicat că bugetul se construieşte pe un nivel al deficitului şi al veniturilor şi apoi trebuie acoperit golul care se naşte ca diferenţă între venituri deficit şi cheltuieli. "Golul respectiv era de peste 5 miliarde de lei (...) Inclusiv creşterea salariului minim a adus un plus la buget, pentru că pe sectorul privat sunt mai multe salarii minime decât în sectorul public", a continuat Voinea.
Măsura creşterii accizei cu 7 eurocenţi aduce la buget 2,6 mld. lei
Ministrul a arătat că măsura creşterii accizei cu 7 eurocenţi aduce la buget 2,6 miliarde lei. Întrebat dacă banii din accize vor fi alocaţi exclusiv construcţiei de autostrăzi, Voinea a replicat că la nivel bugetar un venit anume nu poate fi alocat unei cheltuieli anume. "E un principiu în buget. Nu pot să prevăd cu articol special exact suma aceasta se duce exact în bugetul acesta. Nu-mi permite legea. Bugetul pentr