Pe moment, teroarea impusă de guvern la Pungeşti împotriva propriilor lui cetăţeni a avut cîştig de cauză. Blocarea drumurilor judeţene şi săteşti, controale în case, intimidări şi agresiuni complet nejustificate – vorbim de o serie întreagă de acţiuni ilegale ale Jandarmeriei care constituie o adevărată stare de asediu impusă acelei zone. Protestatarii au fost şi ei violenţi, e adevărat, dar, cum mai spuneam, aici intervine o distincţie fundamentală: dacă un cetăţean comite o ilegalitate, îşi asumă posibilitatea de a fi sancţionat personal, e decizia şi riscul lui – dacă autorităţile comit ilegalităţi, situaţia e mult mai gravă şi ne priveşte pe toţi, pentru că ele abuzează o putere infinit mai mare decît cea a simplului cetăţean.
Dar războiul nu s-a încheiat. Pentru că, în această confruntare cu un stat abuziv care se pune complet la dispoziţia unei companii private, meritele le revin, desigur, mai ales celor care au curajul de a protesta fizic – dar războiul e, evident, unul politic şi mediatic. Jandarmeria poate, teoretic, să spulbere orice protest, îşi poate suplimenta forţele nelimitat – ceea ce s-a şi întîmplat ieri. Dar dacă lucrurile se prelungesc suficient, consecinţele mediatice şi politice pot fi foarte dure. E un climat politic naţional şi internaţional imprevizibil şi, oricît de bine instalat la putere ar părea acum USL-ul, nota de plată pentru Roşia Montană şi gazele de şist poate veni cîndva în forme neplăcute şi surprinzătoare.
Dar să mergem pe un plan mai general, pentru că zilele ăstea s-a intensificat şi controversa de principiu. Susţinătorii exploatării gazelor de şist au, printre altele, argumentul că dacă asta s-a făcut în America, atunci e ok, mai ales că ce s-a întîmplat acolo a fost un miracol economic (care nouă ne-ar permite independenţa de ruşi; ăsta nu mai merită discutat, e prea demagogic, mai ales dacă nici nu sînt şanse