Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei Supraveghere din BNR, a confirmat că se va prezenta astăzi în faţa Comisiei de buget-finanţe din Senat care l-a convocat alături de preşedintele CEC Bank Radu Gheţea şi de ministrul finanţelor Daniel Chiţoiu pentru a discuta calitatea managementului din banca de stat în contextul scandalului iscat de creditul de 1 mil. euro acordat Ioanei Băsescu, fiica preşedintelui Traian Băsescu, pentru cumpărarea unui teren agricol de aproape 300 de hectare.
BNR recunoaşte autoritatea Parlamentului, instituţia împuternicită să-i numească consiliul de administraţie.
La sfârşitul lunii trecute, Cinteză spunea că BNR urma să iniţieze un control de conformitate privind creditul acordat Ioanei Băsescu, la solicitarea Ministerului Finanţelor care reprezintă statul ca acţionar unic al CEC Bank.
Cosmin Nicula (PSD), preşedintele Comisiei de buget-finanţe din Senat, a precizat vineri că audierile nu vizează în particular creditul acordat de CEC Bank Ioanei Băsescu, ci „activitatea managerială a CEC“.
„Eu nu am în vedere analizarea creditelor date de către CEC persoanelor fizice sau juridice din România, pe mine mă interesează activitatea managerială a conducerii acestei instituţii. (...) Trebuie să ţinem cont de faptul că CEC este o bancă a statului român, cu capital integral românesc, şi mi se pare absolut normal ca ei să vină să dea nişte explicaţii unei comisii parlamentare“, a declarat Nicula, citat de Mediafax. Concluziile vor fi înaintate Biroului Permanent al Senatului până pe 18 decembrie, comisia nefiind împuternicită să facă recomandări eventual legate de schimbarea conducerii CEC.
Comisia a cerut de la CEC normele după care acordă credite, precum şi o listă cu creditele speciale acordate începând din 2011, respectiv pe cele cu valoare peste standard aprobate la cele mai înalte niveluri ierarhice. @N_