Preşedintele CEC, Radu Gheţea, directorul Direcţiei de Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză, şi ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu, sunt aşteptaţi, luni, la audieri în Comisia de buget-finanţe din Senat, care anchetează activitatea CEC Bank.
Discuţiile cu preşedintele CEC Bank, Radu Graţian Gheţea, au fost programate la ora 11.00, la 12.30 urmând să fie audiat Nicolae Cinteză, iar la 13.30, ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu.
Preşedintele Comisiei de buget-finanţe din Senat, Cosmin Nicula, a precizat vineri pentru MEDIAFAX că documentele cerute de comisie au fost trimise şi urmează să fie analizate de senatori, începând de luni.
Cosmin Nicula a ţinut să precizeze că ancheta făcută de Comisia de buget-finanţe nu vizează creditul luat de Ioana Băsescu pentru achiziţionarea terenului din Călăraşi: "Nu discutăm despre terenul Ioanei Băsescu, această comisie are rolul de a analiza activitatea managerială a CEC. Eu nu am în vedere analizarea creditelor date de către CEC persoanelor fizice sau juridice din România, pe mine mă interesează activitatea managerială a conducerii acestei instituţii".
Despre faptul că înfiinţarea comisiei a avut legătură cu scandalul creditului luat de Ioana Băsescu de la CEC Bank, Cosmin Nicula a comentat: "Ne-am sesizat tocmai în urma ultimelor evenimente pe care le-am văzut pe televizor. Trebuie să ţinem cont de faptul că CEC este o bancă a statului român, cu capital integral românesc, şi mi se pare absolut normal ca ei să vină să dea nişte explicaţii unei comisii parlamentare", a spus Nicula.
El a mai arătat că toate concluziile comisiei vor fi cuprinse într-un raport care va fi prezentat până pe data de 18 decembrie Biroului Permanent al Senatului.
Preşedintele comisiei a mai menţionat că în raport nu se vor face recomandări, acesta fiind atributul conducerii Senatului.
"Eu nu po