Aproximativ 150 de persoane protestează duminică seară în Cluj-Napoca faţă de proiectul minier de la Roşia Montană, având pancarte cu inscripţiile "Dă, Doamne, Revelion fără Ponta şi Chevron" şi "Solidaritare cu Pungeşti".
Aproximativ o sută de persoane s-au adunat, duminică seară, în faţa monumentului Memorandiştilor din Cluj-Napoca, având pancarte inscripţionate cu mesaje precum: "Dă, Doamne, Revelion fără Ponta şi Chevron", "Solidaritare cu Pungeşti" şi "Roşia, Moşna, Pungeşti, USL o să plăteşti".
Unul dintre participanţi, Cornel Vâlcu, a declarat că de luni vor avea loc pichetări zilnice ale Prefecturii Cluj. "Suntem solidari cu cei din Pungeşti, ne opunem exploatării gazelor de şist", a spus Vâlcu.
Protestatarii scandează "Uniţi salvăm Roşia Montană", "Uniţi salvăm România" şi "Afară cu mafia din ţară".
Din 1 septembrie, în Capitală şi în mai multe oraşe din ţară au avut loc proteste ale celor care se opun proiectului minier de la Roşia Montană.
Comisia parlamentară specială a respins, în 11 noiembrie, proiectul de lege privind exploatarea de la Roşia Montană adoptat de Guvern. Şi Senatul a respins, marţi, proiectul de lege în forma transmisă de Guvern. Comisia specială afirma, în raportul la acest proiect, că sunt posibile încălcări ale legislaţiei în vigoare pe parcursul exploatării.