Poliţiştii olteni au aplicat amenzi în valoare de aproximativ 70.000 lei şi au confiscat bunuri în valoare de peste 38.000 lei, în urma unei serii de verificări a modului în care sunt respectate achiziţiile intracomunitare şi importurile de mărfuri alimentare şi obiecte pentru sărbătorile de iarnă.
Acţiunea s-a desfăşurat în perioada 4-6 decembrie, participând poliţişti ai structurilor de investigare a fraudelor, ordine publică, poliţie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, împreună cu reprezentanţi ai instituţiilor specializate.
Poliţiştii au efectuat 160 de controale, dintre care 90 la societăţi comerciale şi 70 la persoane fizice.
„În cadrul acţiunilor, au fost constatate două infracţiuni de comiterea cărora sunt suspectate trei persoane şi au fost indisponibilizate 200 kilograme produse din carne, în valoare de 2.400 lei”, se arată într-un comunicat remis de IPJ Olt.