Aproximativ 100 de persoane care protestează sâmbătă, în Piaţa Universităţii, împotriva exploatării de la Roşia Montană, au încercat să se deplaseze către Guvern, însă au fost opriţi de jandarmi.
Purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache, a declarat că oamenii s-au adunat în Piaţa Universităţii în jurul orei 15,00 iar ulterior, după ce au scandat timp de câteva ore în centrul Capitalei, au vrut să se deplaseze către Piaţa Victoriei pentru a continua manifestările, scrie Agerpres.
Protestatarii au blocat carosabilul şi vroiau să meargă la Guvern, dar au fost blocaţi de un cordon de jandarmi. În final, oamenii au continuat să scandeze în Piaţa Universităţii.
În zona în care are loc protestul sunt aproximativ 100 de jandarmi.