Conversez cu un bărbat arătos, destul de tanăr, cu un aer de ”macio” la exterior, dar în esenţă, în partea ascunsă a fiinţei sale, un suflet sensibil, framantat, nemulţumit de faptul că tiparele de odinioară ale vieţii sale par să nu mai funcţioneze. Se simte cumva afundat într-o perioadă cu iz de eşec şi crede că ar trebui să schimbe ceva la el însuşi (ceea ce-i remarcabil, desigur); îl nemulţumeşte teribil că nu ştie să le spună ”nu” femeilor şi simte că pierde multă energie cu acest ”da” şleampăt, nesincer şi confuz. Mă întreabă cum ar putea ajunge să facă sex ”cu discernămant”, căci această alunecare involuntară în volburata experienţă sexuală, pe langă plăcerea de moment, îl aruncă în vilejioase stări de neplăcere de sine, de tristeţe şi de respingere a femeii pentru care nu simte nici un strop de iubire! Printre altele îi sugerez că-i o problemă de control al emoţiilor şi de cunoaştere de sine; asta presupune un proces, o perioadă de autoobservaţie conştientă. Îi spun;” Nu-ţi recomand să-ţi interzici să faci sex şi asta pentru că mintea va face exact pe dos. Mintea funcţionează pe principiul ”ce-mi este interzis trebuie neapărat făcut”. În schimb, îţi propun să fii conştient şi, în clipa în care eşti aproape de femeie, langă ea, pune-ţi întrebarea; ”oare chiar îmi place? Oare vreau eu să fac sex cu ea”? Bărbatul stă o clipă pe ganduri şi, cu o inocenţă, cu sinceritate absolută, mă întreabă la randul său; ”Aş putea să-mi pun întrebarea de luni (conversaţia noastră avea loc într-o zi de joi)?” ”Dar de ce”, întreb curioasă, deşi presupuneam răspunsul? ”Fiindcă la sfarşitul ăsta de săptămană am trei întalniri şi toate trei femeile îmi plac”!
Am râs grozav. Vreo câteva zile după întâlnirea cu el mă trezeam râzând singură, în vreme ce îmi răsuna din nou în minte inocenta cerere de amanare a conştienţei...pană luni. Bărbatul dorea să mai stea trei zile inc
