Mai concret, prin introducerea în contractul de muncă a unei clauze de neconcurenţă, salariatului i se poate interzice ca, după încetarea contractului de muncă cu angajatorul actual, să desfăşoare pentru alţi angajatori o activitate concurentă celei anterioare, pe o anumită durată de timp prestabilită, care nu poate fi însă mai mare de 2 (doi) ani.

Având în vedere că, în contextul economic actual, schimbarea locului de muncă de către salariaţi este tot mai frecventă, nu este de mirare că angajatorii pot deveni tot mai preocupaţi să încheie clauze de neconcurenţă cu salariaţii lor. Trebuie ştiut, însă, că o clauză de neconcurenţă aduce beneficii nu numai pentru angajatori, ci şi pentru salariaţi, întrucât aceştia primesc o îndemnizaţie lunară din partea angajatorilor pe toată perioada în care s-au obligat să nu presteze o activitate concurentă.

Clauza de neconcurenţă poate fi cuprinsă în însuşi contractul de muncă al salariatului ori într-un document separat. Pentru a fi valabilă şi a-şi produce efectele ţintite, clauza de neconcurenţă trebuie, însă, să fie redactată corect şi complet, adică să cuprindă toate elementele obligatorii prevăzute de lege. Elementele obligatorii ale unei clauze de neconcurenţă

În mod obligatoriu, o clauză de neconcurenţă trebuie:

(i) să vizeze o perioadă determinată de timp, care însă nu trebuie să depăşească 2 (doi) ani de la încetarea contractului de muncă.

Atenţie: Clauza de neconcurenţă nu poate fi stabilită şi nu îşi produce efectele pentru perioada în care contractul de muncă este în derulare, ci numai pentru perioada de după încetarea acestuia. Pe parcursul contractului de muncă salariatul are o obligaţie legală de fidelitate în temeiul căreia nu-şi poate concura angajatorul.

Totodată, trebuie avut în vedere că nici angajatorul şi nici salariatul nu se pot prevala de clauza de neconcurenţă dac