Comuna vasluiană Pungeşti, acolo unde reprezentanţii Chevron lucrează pentru amplasarea primei sonde de explorare a gazelor de şist, a fost declarată zonă specială de siguranţă publică, conform reprezentanţilor Jandarmeriei, citaţi de Agerpres.
"Potrivit ordinului, în zonă sunt intensificate măsurile specifice de prevenire şi combatere a faptelor antisociale şi de menţinere a stării de linişte şi ordine publică. În zonă sunt create dispozitive şi sunt detaşate echipaje de intervenţie şi patrule, pentru a se crea un climat de linişte şi siguranţă pentru cetăţeni', a declarat purtătorul de cuvânt al Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău, maiorul Marius Ţăranu.
Acest lucru justifică prezenţa trupelor suplimentare de ordine din Pungeşti, precum şi patrulele din sat, despre care activiştii şi unii săteni se plâng că legitimează oamenii pe străzi şi sunt amplasaţi în diverse puncte din sat.
Măsura este una temporară şi este dispusă din ordinul şefului Poliţiei din zonă, până când manifestările violente din zonă vor înceta. Măsura este prevăzută în Ordinul Ministrului Afacerilor Interne 60/2010, la articolul 12.
"Prin dispoziţia şefului poliţiei municipale/orăşeneşti, în mediul urban şi rural se pot constitui zone speciale de siguranţă publică, în care se instituie dispozitive suplimentare de ordine şi siguranţă publică, folosindu-se inclusiv personal de la alte formaţiuni ale poliţiei — investigaţii criminale, detaşamente de intervenţie rapidă etc.", scrie în ordinul MAI.
"Constituirea zonei speciale de siguranţă publică are loc atunci când pe un spaţiu restrâns se concentrează un fenomen infracţional — violenţe, trafic şi consum de droguri, prostituţie etc.", mai arată legea.
"În momentul în care cauzele ce au determinat constituirea zonei speciale de siguranţă publică au fost înlăturate, măsurile speciale luate încetează", mai scrie