Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În judeţul nostru, aproape zece mii de arme letale - Bihoreni înarmaţi până-n dinţi

Publicat in Crisana, duminică 8 decembrie 2013 ·

Aproape patru mii de bihoreni sunt posesori cu acte în regulă a unor arme letale, alte aproape două mii de persoane din judeţul nostru fiind deţinători de arme neletale. Potrivit poliţiştilor bihoreni, în primele nouă luni ale acestui an, au fost anulate 49 de permise de armă şi alte 24 au fost suspendate din diverse motive, cel mai frecvent fiind faptul că posesorii sunt cercetaţi pentru comiterea unor infracţiuni cu violenţă.

În primele zece luni ale anului 2013, la nivel naţional, au fost dispuse peste 4.800 de măsuri de anulare sau suspendare a dreptului de deţinere, port şi folosire a armelor. 95% din armele letale deţinute de persoanele fizice sunt arme de vânătoare şi tir. În cele 10 luni ale anului în curs, la nivel naţional, au fost dispuse 3.791 de măsuri de anulare şi 1.031 de măsuri de suspendare a dreptului de deţinere, port şi folosire a armelor letale şi neletale. De asemenea, au fost indisponibilizate în vederea confiscării 2.869 de arme şi 167.658 bucăţi cartuşe de diferite calibre, comparativ cu 1.857 de arme şi 62.964 de bucăţi cartuşe indisponibilizate în perioada similară a anului precedent. Situaţia statistică la nivel naţional a deţinătorilor de arme de foc, precum şi a armelor deţinute de către aceştia, relevă faptul că, în România, în prezent, 164.298 de persoane fizice deţin 214.015 arme (117.632 arme letale - 0,59 la 100 de locuitori şi 96.383 arme neletale - 0,48 la 100 de locuitori). De menţionat că, din totalul armelor letale deţinute de persoanele fizice, 103.381 sunt arme de vânătoare, iar 8.105 sunt arme de tir, ceea ce reprezintă aproximativ 95% din total.

Mii de arme în Bihor

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, la nivelul judeţului nostru există înregistrate 9.346 arme letale şi 1.871 de arme neletale. Acestea sunt deţinute de 3.805 de persoane, în cazul armelor letale, în timp

Articolul in Crisana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 24 minute
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Percheziţii pe scară largă şi arestări ale unor oficiali anticorupţie în Ucraina

News.ro acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni funcţionari ai principalei agenţii anticorupţie din ţară şi au efectuat zeci de percheziţii, într-o acţiune pe care agenţia a calificat-o ca fiind excesivă şi care a dus la închiderea efectivă a înt

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

BREAKING | A murit actorul Malcolm-Jamal Warner din The Cosby Show. Care a fost cauza decesului

Cancan acum o ora
Malcolm Jamal-Warner, actorul, cunoscut mai ales pentru rolul lui Theo din serialul The Cosby Show, a murit duminică, 20 iulie, la vârsta de 54 de ani, în timp ce se afla în vacanță cu familia sa în Costa Rica. Autoritățile au stabilit cauza decesul

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 5 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 6 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 2 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Două persoane au murit şi patru au fost rănite în Gorj, după ce autoutilitara în care se aflau s-a răsturnat într-o râpă / A fost activat Planul Roşu de Intervenţie

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două persoane au murit şi patru au fost rănite într-un accident rutier petrecut, luni seară, în judeţul Gorj. O autoutilitară care circula pe un drum forestier s-a răsturnat la un moment dat într-o r

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 3 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Vremea

București
acum

27°
lun.

20°/36°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

26°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°