18:05: Contul oficial de Twitter al Mondialului din Serbia a postat în urmă cu câteva minute un videoclip care rezumă primele partide ale grupei B, din care face şi Serbia
17:59: Aşa cum era de aşteptat, Brazilia a tranşat meciul cu China şi s-a distanţat la zece goluri, scor 27-17, cu 13 minute rămase de joc. Coreea conduce şi ea cu şapte goluri Olanda, în minutul 37, scor 20-13.
17:44: Coreea şi-a păstrat avantajul şi la pauză. Echipa fostei braşovence Woo Sun Hee are şase goluri în faţa Olandei, scor 17-11. La cinci minute de la reluare în celălalt joc, China a revenit şi mai are doar patru goluri de recuperat în faţa Braziliei, scor 15-19.
17:30: Fetele lui Tadici nu au avut un meci simplu cu Tunisia, în ciuda scorului! Adriana Ţăcălie şi-a înghiţit limba câteva secunde după o ciocnire cu o adversară, iar Oana Manea şi-a dat un deget peste cap la 90 de grade. Din fericire, ambele pot continua să joace la Mondial.
Mai multe informaţii pe acest subiect puteţi citi AICI.
17:29: La pauză, Brazilia o conduce pe China cu 19-12! În celălalt meci, Coreea de Sud a rupt echilibrul şi se îndreaptă către prima victorie de la acest turneu final, conducând Olanda cu 16-9 (min.25).
17:12: După primele 23 de minute ale meciului Brazilia - China, sud-americancele conduc cu 15-9. La fel ca şi în meciul de ieri cu Danemarca, asiaticele fac o figură frumoasă în primele minute, însă par să nu ţină ritmul impus. În grupa A, după 11 minute, Olanda şi Coreea de Sud sunt la egalitate, 5-5!
17:05: Chiar dacă a revenit după o pauză de aproximativ un an şi jumătate la echipa naţională, Valentina Ardean se află într-o formă fizică de invidiat. "Am avut puţin de tras, dar mă bucur că încet-încet îmi revin la o condiţie fizică care să mă avantajeze.", a spus Alice care se gândeşte permanent şi la băieţelul ei, căruia i-a dat n