Afirmaţia aparţine medicului primar psihiatru Ionel Țubucanu, şef al secţiei Psihiatrie din cadrul Spitalului Municipal de Urgenţă Roman.
Medicul psihiatru Ionel Țubucanu pune accent pe rezolvarea problemelor tuturor pacienţilor, nu ţine cont de durata fiecărei consultaţii, pleacă de la spital şi aproape de miezul nopţii, numai să fie împăcat cu gândul că a consultat toţi pacienţii.
Specializarea de medic psihiatru i se potriveşte ca o mănuşă, însă menirea sa era cât pe ce să fie alta. “Am avut dosar pentru a fi internist. Conduceam spitalul de la Bozieni şi mi s-a propus să îmi aleg un post. Mi-am ales Internele, pentru că îmi plăcea această disciplină, dar aveam obligativitatea ca, cinci ani, să rămân pe postul de la Bozieni. Cu vreo două, trei săptămâni înainte de examenul pe ţară – la care eu nu trebuia să merg, pentru că mergem direct la cursuri, la specializare, fără concurs pe ţară, pentru că primeam atestarea pe loc -, de la Direcţia Sanitară am fost anunţat că mi s-a refuzat dosarul. Sunt convins că postul meu de internist a fost luat de altcineva. M-am trezit, aşadar, cu puţin timp înainte de concursul pe ţară, că nu mai repetasem materia, cu toate că o studiasem, deoarece credeam că voi intra direct pe post. Mi-am ales dintre disciplinele care aveau 90 de subiecte pentru examen, şi nu peste 100, aşa cum erau la Interne sau Chirurgie. Aşa am ajuns să concurez pe Psihiatrie. Probabil aşa a vrut Cel de Sus”, îşi aminteşte medicul Ionel Țubucanu.
Consideră că specializarea aceasta i se potriveşte foarte bine. “Eu sunt un om mai prietenos. Eu iubesc omul. Îmi este foarte drag pacientul. Și, dacă îmi este drag, îl privesc ca şi cum aş fi eu cel bolnav. Te transpui întru totul în pielea celuilalt, se numeşte vibraţie. Eu vibrez cu pacienţii mei. Îmi place să controlez bolnavul psihic din cap până în picioare, dar îmi place să gândesc şi ca un