Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GESTUL acestui om ar putea însemna SALVAREA operelor artă ale oraşului Detroit

Publicat in Antena 3, duminică 8 decembrie 2013 ·

Un om de afaceri din Detroit, cel mai mare oraş american ameninţat cu falimentul, vrea să doneze 5 milioane de dolari pentru a contribui la salvarea colecţiei de artă de la Detroit Institute of Arts (DIA), care ar putea fi scoasă la vânzare pentru achitarea datoriilor publice, informează Reuters.

"Cred din toată inima că sunt mai mulţi dintre noi care vor să facă ceva şi nu ştiu cum să procedeze", a declarat potenţialul donator pentru ziarul Detroit Free Press. Omul de afaceri ar urma să se întâlnească pentru a discuta termenii donaţiei cu judecătorul Gerald Rosen, mediatorul principal al falimentului oraşului Detroit, cel mai mare oraş din statul american Michigan.

Colecţia de artă a Detroit Institute of Arts (DIA), unul dintre cele mai prestigioase muzee americane, se află în proprietatea oraşului Detroit, iar Gerald Rosen a cerut câtorva fundaţii să creeze un fond pentru achiziţionarea operelor de artă şi să înfiinţeze o organizaţie non-profit pentru administrarea muzeului.

Totodată, casa de licitaţii Christie's a emis miercuri un raport preliminar, comandat de municipalitate, şi a evaluat o parte din colecţia de artă a DIA, care a fost cumpărată cu fonduri ale oraşului, la o sumă cuprinsă între 452 şi 866 de milioane de dolari. Casa de licitaţii a propus şi cinci strategii pentru monetizarea colecţiei de artă, fără a fi luată în calcul vânzarea sa directă.

Autorităţile oraşului Detroit au anunţat în luna iunie că analizează posibilitatea plătirii datoriilor publice prin scoaterea la vânzare a 38 de tablouri celebre din colecţia Detroit Institute of Arts, care ar putea aduce municipalităţii suma de 2,38 miliarde de dolari.

Doar "La Fenetre", de Matisse, şi un "Autoportret" de Van Gogh, aflate în colecţia muzeului, sunt estimate între 100 milioane de dolari şi 150 milioane de dola

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 13 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 7 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 12 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 7 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 6 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 12 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 11 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României!

Ziua Constanta acum 13 ore
Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României, care a fost condamnat în România la trei ani și patru luni de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, și a fugit din țară, potrivit AFP. "Am spus întotdeauna că eu cred în justiţia franceză", a reacţi

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Ministrul Mediului: Vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor

HotNews acum 10 ore
Vom modifica legislaţia şi vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor, a declarat miercuri ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, care a convocat, la sediul instituţiei, o şedinţă pentru evaluar

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

18°
joi

16°/30°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

15°
joi

15°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/36°