Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La Constanţa se colectează, ilegal, bani pentru fondul şcolii

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 8 decembrie 2013 ·

Preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa, Alexandru Bajdechi, demonstrează că în şcolile constănţene se colectează în continuare bani pentru fondul şcolii, în baza unor „obligaţii convenite” în Consiliile Reprezentantive ale Părinţilor. Inspectorul generla al ISJ Constanţa, Răducu Popescu, va sesiza organele de anchetă.

1 /.

Ultima dovadă ajunsă în posesia lui Alexandru Bajdechi este copia unui bilet trimis părinţilor elevilor unui liceu din Constanţa prin care aceştia sunt atenţionaţi ca până la data de 15 decembrie, trebuie să achite 100 lei pentru fondul şcolii. „ În vedere achitării obligaţiilor convenite pe anul şcolar 2013/2014, vă solicităm suma de 100 lei reprezentând astfel, 15 lei igienizarea, 40 lei paza, 45 lei fondul şcolii, sens în care vă rugăm să rezolvaţi această situaţie, predând suma solicitată casierei pe clasă, sau dacă se poate, la şedinţa cu părinţii care va avea loc în data de 11.2 2103. Vă mulţumim pentru înţelegere.”, se arată în biletul în care sunt menţionate şi numele „ d-nei preşedinte” al Consiliului Părinţilor şi al „ d-nei casiere”. Alexandru Bajdechi spune că fenomenul colectării banilor pentru fondul şcolii, prin intermediul elevilor, a devenit ceva obişnuit la Constanţa. „ Procedura e simplă, directorii ştiu că este ilegal să ia bani de la copii aşa că negociază direct cu Consiliul Părinţilor, din care fac parte doar câţiva părinţi, să impună familiilor elevilor o sumă anuală pentru şcoală. Banii se colectează astfel ilegal prin implicarea diriginţilor. Acesta este primul caz în care profesorii au făcut greşeala să dea bilete copiilor. Din ştiinţa mea, cererile de colectare a banilor se efectuau prin mesaj verbal”, explică preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa. Potrivit lui Alexandru Bajdechi, cazuri asemănătoare au fost reclamate în această toamnă, la alte două colegii de renume din Constanţa.

Ce spun

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum o ora
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum 57 minute
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 59 minute
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum 2 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Ministrul Finanțelor: „DATORIA publică a României va ajunge la 60% din PIB până la finalul anului. Niciodată n-am fost atât de rău ca acum”

Gandul acum 38 minute
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, avertizează că datoria publică s-a dublat în ultimii cinci ani, depășind 1.100 de miliarde de lei. România riscă pierderea calificativului de investiții, în lipsa unor măsuri fiscale urgente. Datoria publică a

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 10 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Luni începe înscrierea pentru sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Înscrierea la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat începe luni şi se încheie pe 21 iulie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Urmărește cele mai noi prod

Horoscop pentru luni, 14 iulie 2025. Relațiile cu șefii și autoritățile sunt frecvente pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Esti cufundat în visare si cu greu poti relationa cu lumea exterioară. Ti se pot accentua temerile profunde, dar si unele afectiuni mai vechi sau mai noi. Controlează-ți stările interioare si astfel vei reuși să ameliorezi si sănătatea întreg

Donald Trump, HUIDUIT la finala Cupei Mondiale a Cluburilor câștigată de Chelsea în fața lui PSG. A înmânat trofeul învingătorilor

Gandul acum o ora
Președintele american Donald Trump a fost primit cu huiduieli la finala Cupei Mondiale a Cluburilor, disputată duminică în apropiere de New York, între Paris Saint-Germain și Chelsea Londra. Deși a urcat pe podium pentru a înmâna trofeul și medaliil

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

Vremea

București
acum

28°
lun.

19°/37°
mar.

22°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/32°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°