Tom Bugeţel avea în grijă un buget mic, mic, mic. De fapt nu era chiar mic, ci neîndestulător pentru poftele părinţilor inconştienţi care i l-au dat pe mână şi ale prietenilor lor, baroni degeneraţi din provincie.
E foame de bani, băieţi, că începe campania! Ia, puneţi-l pe ăsta micu să umple sacul, să jupuim de bani pe cine prindem, dacă se poate convingând şi proştii că n-o să simtă nimic când le băgăm mâna în portofel! Se descurcă el, e băiat cu şcoală, le zice ca din cărţi să nu priceapă nimeni, iar dacă trebuie îi dăm şi alte ajutoare să incanteze alături de el cuvinte grele ca deflaţie, cerere agregată, decila1, impact maximal probabil, până adorm fraierii crezând că se vor trezi mai avuţi şi mai satisfăcuţi după scormonitul în buzunar. O poveste cu proşti. Cine ştie un strop de economie, inclusiv „colegii“ care i-au lansat porecla, râd de enormităţile scoase pe gură de Tom Bugeţel.
Cât de penibil să fii să pretinzi că majorezi acciza la carburanţi pentru a evita deflaţia? Un bau-bau de al cărui pericol Banca Naţională nu părea să aibă habar, trezindu-se probabil jenată să primească un astfel de ajutor din partea politicii fiscale. Bine că a venit Tom Bugeţel să ne înveţe cum să facem inflaţie, hăhăhă! Sau să spui că inflaţia creează creştere economică curată, când şi cei mai mari fani ai fenomenului, din rândul economiştilor, nu se încumetă decât să lungească perioada estimată în care inflaţia începe să afecteze PIB? De aceleaşi ironii au parte şi vrăjelile doct-populiste publicate în presă de consilierii premierului, deţinători de titluri academice. „De la maxim juma de lei lunar pentru cei mai săraci, la maxim 14 lei lunar pentru cei mai bogaţi. În realitate, impactul va fi minor, aproape de zero“, calculează, în cel mai perfect-populist titul de pseudo-analiză economică pe care l-am văzut vreodată, Cristian Socol, u