Fostul tehnician al formației județene Viitorul Buzău, ex-internaționalul Pompiliu Stoica, ar putea ajunge în primăvară în curtea Gloriei Buzău. Stoica, actualmente tehnicianul unei echipe din Liga B Prahova, este dorit de Ion Viorel în staff-ul său. Stoica, antrenorul care a demisionat după o victorie de la cârma grupării Viitorul Buzău, în condițiile în care fosta sa formație se afla în grafic pentru accederea la barajul Ligii a III-a ar fi destăinuit unor apropiați motivele care l-au determinat să renunțe surprinzător la banca tehnică a Viitorului.
„Pompiliu se săturase de problemele de la echipă, în condițiile în care el ar fi venit și zilnic la antrenamente. Banii întârziau iar tensiunea de pe bancă nu era pe placul său în condițiile în care el încearcă să evolueze ca antrenor. Se simțea lucrat de secunzi și a preferat să renunțe. Au fost puse presiuni asupra sa, să dea în cei de la Gloria, iar acest lucru nu a fost pe placul său. Pompilică e un caracter și nu ar face asta niciodată”, au declarat apropiații săi.
Fostul stelist ar putea ajunge la Gloria
Ion Viorel, antrenorul principal al divizionarei secunde Gloria Buzău, a declarat, deasemenea unor apropiați, că l-ar vrea pe Stoica lângă el tocmai prin prisma calităților sale umane, dar și a experienței acumulate ca jucător. Contactat pentru a își expune punctul de vedere oficial vizavi de o posibilă colaborare cu Stoica, „Vioară” nici nu a confirmat, dar nici nu a infirmat zvonurile rezumându-se la a preciza:
„Îl apreciez pe Pompiliu Stoica pentru tot ce a făcut ca jucător și pentru valoare sa ca om. Oricine ar lucra cu el ar trebui să fie mândru pentru că are un asemenea om în staff-ul său”.
Rămâi pe Buzăul-Sportiv.ro pentru a afla ce a declarat Stoica privitor la o eventuală revenire la Gloria Buzău, de data aceasta ca membru al staff-ului tehnic.
Fostul tehnici