Economia Germaniei, cea mai mare din Europa, va creşte anul acesta şi următorul peste aşteptări, mulţumită cheltuielilor populaţiei, iar cea a Marii Britanii a devenit unul din campionii lumii în ceea ce priveşte revenirea după criza economică şi financiară globală, depăşind Germania şi chiar Statele Unite în parte tot datorită consumului intern.
România nu are decât de profitat, deoarece exporturile îi aduc o treime din PIB, iar Germania şi Marea Britanie sunt printre principalele pieţe de desfacere pentru produsele româneşti.
Dacă în iunie Bundesbank, banca centrală a Germaniei, estima că economia va creşte anul acesta cu 0,3%, instituţia şi-a îmbunătăţit acum proiecţia la 0,5%. În 2014 avansul economic va fi de 1,7%, comparativ cu creşterea de 1,5% anticipată anterior. Prognozele mai bune reflectă cheltuielile mai mari ale populaţiei, încurajată de şomajul redus şi de veniturile mai mari, scrie Bloomberg.
„Economia Germaniei este în formă bună: rata şomajului este mică, numărul angajaţilor creşte, iar creşterea salariilor revine la normal“, a expli-cat decizia instituţiei sale pre-şedintele Bundesbank, Jens Weid-mann. Aceşti factori sunt cei care sprijină consumul privat şi încurajează construirea de locuinţe, a adăugat el.
„De asemenea, ar trebui să-şi revină şi exporturile şi, ca o consecinţă, ar trebui să urmeze creşterea investiţiilor făcute de companii şi a importurilor“, a mai spus Weidmann.
Germania a adus veşti bune pentru întreaga Europă, dar există şi riscuri
Proiecţiile mai bune privind economia germană sunt veşti bune pentru întreaga zonă euro, către care România îşi trimite cea mai mare parte a exporturilor, deoarece Germania este principalul factor de echilibru economic în Europa în condiţiile în care economii mari precum cea a Italiei se luptă încă să iasă din recesiune. Despre economia F