Nu o să vorbim aici despre legitimitatea şi impactul exploatării gazelor de şist asupra mediului şi a economiei, nici despre cârdăşia bine unsă prin lobby de peste Ocean dintre guvernul USL şi compania Chevron, nici despre conflictul economico-geopolitic dintre Rusia şi SUA din domeniul energetic. Nu are sens. Pentru că în România s-a ajuns, ca de atâtea ori la acea situaţie în care argumentele şi dezbaterile se lovesc de nişte capete care percep totul distorsionat după propriul interes. Cei pro şi cei contra se ascultă doar între ei.
În schimb, vom încerca să explicăm unui închipuit grup de protestatari, de pe altă planetă, cum funcţionează legile Republicii Pungeşti pentru activiştii români, aşa cum s-au văzut ele transmise live, de pe tărâmuri vasluiene, de jurnalişti independenţi, care nu fac parte din presa vândută (explicaţie: toată presa instituţională din România este vândută, fără excepţii). Va fi ca un schimb de experienţă, o bursă de studiu în Republica Pungeşti.
În primul rând, în Republica Pungeşti, la bancul „împinge o babă pe scări şi apoi întreab-o de ce se grăbeşte” nu se râde. Este un drept garantat de Constituţia Pungeştiului pentru oricine protestează, şi chiar dacă nu implică agresarea unei venerabile vasluience, guvernează multe alte acţiuni, cum sunt cele de mai jos. Pe scurt, în Republica Pungeşti tu dai primul şi apoi tot tu strigi la jandarm că te doare.
În al doilea rând, chiar dacă la protestul pungeştean participă cam două treimi activişti de mediu din alte zone, veniţi aici cu maşinile personale, iar restul sunt localnici, trebuie spuse mereu cuvintele „răscoală”, „ţărani”, „ţăranii se simt hăituiţi”, „pământul/apa/casele ţăranilor”. E tot o lege. A treia regulă a Republicii Pungeşti este că principiul „nu comite fapta, dacă nu poţi să suporţi pedeapsa” nu se aplică. Orice reacţie din partea autorităţilor faţă de
