Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vine viscolul!

Publicat in Libertatea, duminică 8 decembrie 2013 · ·

Iarna s-a pus cu răul pe noi! După ce zilele trecute ninsorile puternice au cuprins mai multe zone ale ţării, meteorologii au transmis ieri o atenţionare potrivit căreia azi viscolul va face ravagii în unele zone.

Informaţia meteo e valabilă până în această noapte, iar specialiştii avertizează că va ninge şi se va depune strat nou de zapadă, la început în Maramureş, în nordul Carpaţilor Orientali şi în Munţii Apuseni, apoi şi în restul zonelor montane.

În vestul ţării, precipitaţiile vor fi mixte şi izolat se va produce polei. În zona de munte, vântul va avea intensificări cu rafale ce vor depăşi 70 km/oră, iar pe creste va ajunge şi la 100 km/h, viscolind şi spulberând zăpada.

De mâine, valorile medii ale temperaturii se vor situa între -2 şi 2 grade Celsius, iar minimele vor fi de -7...-5 grade, valori în creştere uşoară fiind posibile pentru intervalul 13-15 decembrie.

Mai mulţi turişti care au ajuns la sfârşitul săptămânii trecute la Rânca au simţit înăsprirea vremii chiar pe pielea lor. Singurul drum de acces în staţiunea gorjeană a fost închis sâmbătă dimineaţa, din cauza ninsorii viscolite, iar oamenii au rămas blocaţi acolo până a doua zi, când drumarii au reuşit să cureţe şoseaua. La Azuga se schiază!

Iarnă în toată regula şi în staţiunile de pe Valea Prahovei, unde a nins abundent şi vântul suflă cu putere. Din cauza viscolului, telecabinele din Buşteni şi Sinaia nu au funcţionat ieri, iar pe DN1 s-a circulat bară la bară, în condiţii de iarnă.

Cei mai fericiţi au fost însă turiştii pasionaţi ai sporturilor de iarnă care au ajuns la Azuga, pentru că aici s-a deschis sezonul de schi pe pârtia pentru începători Cazacu, de altfel singura practicabilă, în acest moment pe Valea Prahovei. (Cristi Neacşu)

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum 8 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

Autobuzele din București nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai din cauza vremii

Libertatea acum 2 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Societatății de Transport București STB SA.

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 9 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 11 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum 7 ore
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

Elon Musk anunță lansarea Grok 3, chatbotul de inteligenţă considerat un rival al ChatGPT

HotNews acum 11 ore
Miliardarul Elon Musk a anunţat sâmbătă că chatbotul său de inteligenţă artificială, Grok 3, dezvoltat de compania xAI şi considerat un rival al ChatGPT, va fi lansat luni, printr-o demonstraţie live, transmite Reuters, citată de News.ro. La început

Viktor Orbán, despre posibilitatea ca Europa să nu fie inclusă în negocierile de pace: „Ungaria va fi întotdeauna acolo, eu voi obţine de fiecare dată ceea ce este important pentru unguri”

Libertatea acum 2 ore
Ungaria rămâne o țară puternică și angajată, cu un prim-ministru experimentat, potrivit declarațiilor lui Viktor Orbán într-un interviu pentru site-ul Mandiner, citat de News.ro. Premierul ungar a subliniat că va obține întotdeauna ceea ce este impo

Prima apariție publică a lui Klaus Iohannis după demisie, la Sibiu. A spus doar două cuvinte | VIDEO

Libertatea acum 11 ore
Klaus Iohannis a apărut pentru prima dată în public după demisia din funcția de președinte al României duminică, 16 februarie. El a participat, alături de soția sa, Carmen Iohannis, și un agent SPP, la slujba de la Biserica Catolică din Sibiu.

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum 8 ore
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
joi

-6°/-1°
Iasi
acum

-8°
lun.

-8°/1°
mar.

-5°/2°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/1°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
joi

-1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-9°
lun.

-9°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°