Parlamentarii greci au adoptat sâmbătă, cu 153 de voturi favorabile, proiectul de buget pe 2014, care mizează pe o revenire la creştere, potrivit AFP şi EFE.
În intervenţia sa în dezbaterea care a precedat votul, premierul grec, Antonis Samaras, a încercat să înlăture orice îndoială în ceea ce priveşte viabilitatea bugetului şi bunele perspective ale ţării şi a subliniat că, în 2013, Grecia a realizat reforme “pe care mulţi le credeau imposibile”, transmite Agerpres.
Bugetul a fost elaborat luându-se în calcul o creştere de 0,6% în 2014. Troica creditorilor Greciei nu împărtăşeşte optimismul executivului elen, potrivit agenţiei spaniole de presă.
În timp ce avea loc dezbaterea, aproximativ 300 de persoane, potrivit poliţiei, s-au strâns în faţa parlamentului pentru a protesta faţă de politica de austeritate.