Poliţiştii au fost anunţaţi telefonic că duminică dimineaţa, 8 decembrie, un tânăr de 32 de ani a lovit un client al unui club din apropierea Gării Cluj-Napoca cu o crosă de golf.
Duminică dimineaţa, pe la ora 3.00, poliţiştii clujeni au primit un telefon prin care erau anunţaţi că la un bar situat pe strada Bucuresti este scandal şi că ar fi implicate mai multe persoane.
Acolo au mers două patrule de siguranţă publică, iar în urma verificărilor făcute s-a stabilit că, în jurul orei 3.00, în bar au intrat trei persoane, iar una dintre acestea a scos o crosă de golf cu care l-a lovit pe un client al localului. Alte persoane au intervenit ca să-i despartă pe cei doi.
Poliţiştii au identificat cele trei persoane, stabilind că aceştia au venit la solicitarea unui angajat al barului, cu intenţia de a discuta cu trei clienţi, ca să aplaneze un conflict. Agresorul are 32 de ani, iar victima, 30.
Victima a fost dusă UPU 1 pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar medicul legist de serviciu a stabilit că părţii vătămate i-ar fi fost pusă viaţa în pericol.
„Cercetările sunt continuate de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale sub supravegherea procurorilor din cadrul parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, iar în funcţie de concluziile raportului de expertiză medico-legală şi de probele administrate în cauză se va stabili cu exactitate încadrarea juridică a faptei.
Având în vedere actele de tulburare a ordinii şi liniştii publice înregistrate în zona barului, au fost formulate două solicitări scrise pentru suspendarea activităţii acestuia. În 25 noiembrie a.c. Primăria municipiului Cluj-Napoca a emis dispoziţie de suspendare a activităţii barului, în prezent decizia fiind contestată în instanţă“, afirmă purtătorul de cuvânt al poliţiei clujene, Daniel Graur.
Asta după ce în urmă cu două săptămâni, duminică, 24 noi