Sărăcia. Eroi care ne dau o lecţie de demnitate sau nişte zdrenţăroşi care se opun progresului? Curajoşi sau anarhişti în gumari? Răscoală sau manipulare? Pe tăpşanul din Pungeşti, Vaslui, nu se înfruntă doar protestatarii cu jandarmii, ci se ciocnesc din nou două Românii. Ar fi simplist şi inevitabil incorect să spunem că baricada desparte o Românie care vrea investiţii, progres şi Occident de o altă Românie care vrea natură, tradiţii şi ruşi. Lucrurile sunt mult mai nuanţate, iar majoritatea celor care poartă zilele acestea războiul gazelor de şist - în presă, pe reţelele sociale, în spaţiul public - par să ignore faptul că locuitorii din Pungeşti sunt, în primul rând, nişte oameni speriaţi. O populaţie uitată în timp, din cea mai săracă zonă a Europei, pusă faţă în faţă cu un viitor pe care activiştii ecologişti îl zugrăvesc în culori apocaliptice; un sat trezit dintr-o dată dintr-un somn adânc, de veacuri, de un zgomot infernal din adâncuri, care le anunţă foc, pucioasă şi cutremure; nişte ţărani săraci, pentru care lumea nu este mai mare decât satul lor, îşi văd, pentru prima oară, viitorul. Iar viitorul este confuz, nesigur, plin de primejdii. Şi lor le este frică.

Nevoile. Sunt unii, în special printre guvernanţi, care cred că nevoile unui sat de la mama naibii pălesc în faţa nevoilor ţării. Că dacă la Pungeşti şi în alte locuri se găsesc gaze de şist, România va face pasul spre mult dorita securitate energetică. Încă o dată, lucrurile sunt mai nuanţate, iar experienţa din Statele Unite nu se potriveşte cu practica din România. Am fost luna trecută în Statele Unite, la invitaţia Departamentului de Stat. Am avut ocazia, prin urmare, să discut cu mulţi oficiali, diplomaţi, universitari, specialişti în politică externă şi securitate. Unul dintre subiectele care m-au interesat în mod deosebit a fost tocmai cel referitor la gazele de şist şi la felul în