Decesul lui Nelson Mandela, erou al luptei contra regimului rasist al apartheidului, a provocat un val de emoţie fără precedent în lumea întreagă. Reacţiile continuă să vină din lumea întreagă.
- Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că Nelson Mandela a fost unul dintre politicienii "cei mai eminenţi ai vremurilor noastre".
- Preşedintele Traian Băsescu a transmis un mesaj de condoleanţe la încetarea din viaţă a omului de stat Nelson Mandela, exprimându-şi convingerea că moştenirea sa va inspira generaţiile viitoare în căutarea binelui comun şi a temeiurilor libertăţii.
09.15 Premierul Victor Ponta a transmis, vineri dimineaţă, printr-o scrisoare de condoleanţe adresată preşedintelui Africii de Sud, Jacob Zuma, întreaga sa compasiune şi solidaritate faţă de poporul sud-african.
Nelson Mandela a fost "un campion al demnităţii umane şi al libertăţii", a declarat fostul preşedinte american Bill Clinton, ca reacţie la decesul lui Mandela.
06:40 - Cancelarul german Angela Merkel a salutat vineri memoria lui Nelson Mandela, "un nume asociat pentru totodeauna luptei împotriva oprimării poporului său", se arată într-un comunicat, citat de AFP. "Împreună cu poporul din Africa de Sud, suntem în doliu, în Germania, pentru Nelson Mandela", a declarat cancelarul. "Numele său va rămâne asociat pentru totodeauna luptei împotriva oprimării poporului său şi victoriei împotriva regimului de apartheid".
06:15 - Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a apreciat joi seara că Nelson Mandela este "un simbol al eliberării de colonialism şi de sub ocupaţie pentru toate popoarele care aspiră la libertate", relatează AFP. "Numele lui Mandela va rămâne etern pentru întreaga Palestină şi pentru toţi palestinienii", a adăugat Abbas.
05:59 - Preşedinta braziliană Dilma Rousseff a deplâns decesul fostului preşedinte sud-african Nelson Mandela