Omul de afaceri ieşean care în luna octombrie a încercat şi – pentru câteva ore – chiar a reuşit să cumpere un bebeluş de 10 luni din Zalău se află în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj.
Bărbatul a decis să se predea de bună voie poliţiştilor, după ce Curtea de Apel Cluj a admis miercuri, 4 decembrie, recursul DIICOT împotriva hotărârii Tribunalului Sălaj de respingere a cererii de arestare preventivă atât a ieşeanului, cât şi a bărbatului din Zalău care i-a vândut copilul. Instanţa clujeană a dispus, prin urmare, arestarea preventivă a celor doi pe o perioadă de 29 de zile, iar joi, 5 decembrie, ieşeanul s-a şi predat poliţiştilor, fiind depus în aceeaşi zi în arestul IPJ Sălaj.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Tincuţa Dumuţa, zălăuanul implicat în acest dosar de trafic de minori nu a fost încă găsit, el fiind dat, încă de miercuri, în urmărire naţională.
Reamintim că bărbatul din Iaşi a abordat-o pe mama copilului, o tânără de etnie romă care cerşea cu cel mic în braţe în intersecţiile din Zalău, în cursul lunii octombrie. Pentru că ea a refuzat oferta ieşeanului de a-i cumpăra copilul (preţul avansat iniţial de acesta fiind de 10.000 de lei), a intervenit concubinul acestuia, un bărbat condamnat în mai multe rânduri la închisoare, ultima eliberare având loc chiar anul acesta, în luna iulie. Concubinul a încercat să o convingă pe femeie, inclusiv prin violenţă, să fie de acord cu vânzarea copilului (care nu era al bărbatului, tatăl fiind un alt „personaj” pitoresc, aflat acum într-o închisoare din Târgu Mureş). În cele din urmă, copilul a fost vândut familiei bărbatului din Iaşi, nu înainte ca acesta să reuşească, profitând de lipsa de vigilenţă a funcţionarilor de la Biroul de Stare Civilă din cadrul Primăriei Municipiului Zalău, să fie trecut în certificatul de naştere al copilului