Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ucraina: zi crucială pentru Ianukoici. Opoziţia anunţă cele mai ample proteste de până acum

Publicat in Adevarul, duminică 8 decembrie 2013 ·

Duminică va fi o zi crucială pentru regimul condus de preşedintele Viktor Ianukovici, a cărui apropiere de Kremlin a stârnit manifestaţii antiguvernamentale care continuă de o săptămână fără întrerupere. Organizatorii protestelor anunţă că astăzi numărul celor care vor ieşi pe străzile din Kiev pentru a cere demisia preşedintelui va fi cel mai mare de până acum.

Piaţa Independenţei din Kiev a devenit cunoscută simplu drept „Maidan” - cuvântul ucrainean pentru piaţă, care a dat şi denumirea mişcării antiguvernamentale „EuroMaidan”, transmite corespondentul „The Guardian”. De o săptămână, piaţa a fost ocupată de protestatarii care cer demisia preşedintelui Ianukovici, factorul declanşator fiind refuzul acestuia de a semna pactul de asociere şi liber schimb cu Uniunea Europeană la Summitul Parteneriatului Estic, care a avut loc între 28 şi 29 noiembrie la Vilnius.

De-a lungul săptămânii, protestele au continuat fără întrerupere, autorităţile retrăgând până la urmă forţele de ordine din piaţă pentru a evita ciocnirile violente cu manifestanţii.

Acum, organizatorii au anunţat cel mai amplu protest de până acum, care va arăta dacă mişcarea pierde din forţă sau, din contră, ia amploare şi creează premisele unei noi „Revoluţii Portocalii”, precum în 2004. Numărul protestatarilor a urcat până la aproximativ 200.000 la sfârşitul săptămânii trecute. Foto Imagini de la protestele din Kiev, Ucraina, 5-6 decembrie Video Proteste de amploare la Kiev. Zeci de mii de reprezentanţi ai puterii şi opoziţiei au ieşit în stradă

Statele din Uniunea Europeană au renunţat la orice condiţie pentru semnarea acordului, inclusiv la eliberarea fostului premier Iulia Timoşenko şi reforma în Justiţie, însă liderul de la Kiev nu s-a lăsat înduplecat. În schimb, acesta a încercat să „se târguiască” şi să „negocieze principiile europene”, după

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 54 minute
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 46 minute
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum 20 minute
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 11 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Donald Trump dă în judecată Wall Street Journal pentru cazul Epstein şi cere 10 miliarde de dolari

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele american Donald Trump a dat vineri în judecată Wall Street Journal şi proprietarii acestuia, inclusiv pe Rupert Murdoch, şi cere daune de cel puţin 10 miliarde de dolari, din cauza artic

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 9 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 9 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 9 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Vremea

București
acum

21°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°