Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asistentele de la Spitalul Oneşti care au schimbat bebeluşii la naştere, scoase de sub urmărire penală

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 8 decembrie 2013 ·

Două asistente de la Spitalul Municipal Oneşti, cercetate penal pentru neglijenţă în serviciu după ce, în luna iunie, au schimbat doi bebeluşi la naştere, au fost scoase de sub urmărire penală, acestea fiind amendate administrativ cu 1.000 de lei.

Parchetul Judecătoriei Oneşti a decis scoaterea de sub urmărire penală celor două asistente de la secţia de neonatologie a Spitalului Municipal Oneşti, care în vara acestui an au schimbat doi bebeluşi la naştere. Cele două asistente au fost însă amendate administrativ cu câte 1.000 de lei, pentru neglijenţă în serviciu.

"În urma cercetărilor desfăşurate în acest caz, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unor amenzi administrative. Soluţia a fost deja contestată în instanţă de către părţile vătămate", a declarat prim-procurorul Parchetului Judecătoriei Oneşti, Aneta Neagu.

Bebeluşii au fost încurcaţi la naştere

Doi bebeluşi care au venit pe lume în aceeaşi zi la Spitalul Oneşti au fost încurcaţi la naştere, iar familiile au descoperit acest lucru după o lună, în urma unor teste ADN, cazul fiind anchetat de Poliţie şi de o comisie de disciplină a spitalului.

Astfel, în luna mai, Ramona şi Ionela, două femei care au fost colege în salonul de spital, au născut, în aceeaşi zi, câte un băiat de trei kilograme, iar după câteva zile au fost lăsate să plece acasă. Ulterior, una dintre mame a observat că pe brăţara legată pe mâna copilului în spital era scris alt nume de familie.

Testele ADN

Mama celuilalt copil a cerut efectuarea de teste ADN, iar după trei săptămâni a aflat că bebeluşul nu avea cum să fie al ei. Ca urmare, a făcut un al doilea test, în regim de urgenţă, confirmându-se că micuţii au fost încurcaţi la naştere. În aceste condiţii, cele două mame au făcut schimbul de copii, fiecare luându-şi acasă bebeluşul său.

În urma incidentului, atât

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Poate face USR propagandă electorală pentru Nicușor Dan? Ce spune ghidul Autorității Electorale Permanente

HotNews acum 2 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a publicat un ghid pentru etichetarea materialelor publicitare politice, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale 2025, precizând condițiile în care un candidat își poate face campanie

David Popovici s-a retras din finala la 100 metri liber la Otopeni

Ziarul Financiar acum o ora
Vedeta Campionatului Naţional de înot de la Otopeni, David Popovici, s-a retras în ultimul moment din finală, astfel că Patrick Dinu s-a impus fără emoţii. Multiplul campion David Popovici a preferat să nu rişte, renunţând să participe la finala de

Donald Trump scuteşte smartphone-urile, calculatoarele şi alte produse electronice de noile tarife vamale de 125% impuse Chinei

News.ro acum 48 minute
Guvernul SUA a acordat scutiri de la tarifele vamale pentru smartphone-uri, calculatoare şi alte produse electronice importate în mare parte din China, acestea fiind exceptate de la tarifele reciproce de 125% impuse de preşedintele Donald Trump, tra

Ministrul Finanțelor: România trebuie să ia măsuri de tip „plasă de siguranţă”, de protejare a industriilor ce pot fi afectate de noile taxe vamale

G4Media acum 48 minute
Tarifele impuse de administraţia Trump au creat o situaţie fără precedent, dar Comisia Europeană trebuie să negocieze cu SUA, în cele 90 de zile, iar România să lucreze la măsuri de tip „plasă de siguranţă” pentru industria auto şi alte industrii ca

VIDEO Crin Antonescu: „Asistăm la peisajul trist, jalnic, indecent în care domnul Nicuşor Dan, asociat cu câţiva intriganţi, încearcă să jefuiască o femeie fără apărare”

HotNews acum 7 ore
Candidatul PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale spune că Nicuşor Dan se delimitează de partidele politice după ce cerut şi nu a primit sprijinul acestora și îl atacă dur după ce USR a decis să-i retragă sprijinul Elenei Lasconi și să-l susțină pe

Superliga – play-out: Sepsi OSK – Farul Constanţa 1-4

News.ro acum 2 ore
Echipa Farul Constanţa a învins sâmbătă, în deplasare, scor 4-1, formaţia Sepsi OSK, în etapa a patra din play-out-ul Superligii. Covăsnenii au trimis mingea în plasă, în minutul 21, prin El Sawy, dar golul a fost anulat pentru o poziţie de ofsaid.

Remus Vulpescu a fost numit director general al Bursei de Valori Bucureşti, cu mandat de patru ani. Acesta a fost şef al Corpului de control al fostului premier Victor Ponta şi consilier onorific al fostului premier Mihai Tudose

News.ro acum 7 ore
Consiliul de administratie al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) l-a numit pe Remus Vulpescu în funcţia de director general al BVB, pentru un mandat de patru ani, arată un anunţ al BVB. În trecut, Vulpescu a fost şef al Corpului de control al fostului

VIDEO Diana Șoșoacă s-a întâlnit cu Dragoș Sprînceană la Mar-a-Lago. Ce i-a transmis șefa SOS emisarului lui Ciolacu

HotNews acum 5 ore
Lidera SOS România, Diana Șoșoacă, a postat pe Facebook imagini de la un eveniment al republicanilor organizat la Mar-a-Lago, reședința președintelui american Donald Trump din Florida. Șoșoacă s-a întâlnit cu Dragoș Sprînceană, trimis de Marcel Ciol

Mesaje de Florii 2025. Urări, felicitări și mesaje prin care să le spui „La mulți ani!” de Florii celor dragi, generate de Chat GPT

HotNews acum 3 ore
Floriile reprezintă prima sărbătoare importantă a primăverii, cu o săptămână înainte de Paște. Este o zi deosebită de a petrece timpul împreună cu cei dragi, mai ales dacă ai în familia ta onomastici ai zilei. O metodă la îndemână pentru a-ți bucura

Marcel Ciolacu: Victor, nu mai căuta duşmani. Tu ai un duşman, Victor Ponta / Ţi-am zis de la început, n-ai nicio şansă. Nu eşti o speranţă, eşti inconsecvent! Nu poţi să-mi explici că eşti suveranist, dar eşti singurul candidat cu dublă cetăţenie

News.ro acum 5 ore
Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, i-a transmis sâmbătă, lui Victor Ponta, că singurul lui duşman este chiar el şi că i-a zis de la început că nu are nicio şansă. ”Nu eşti o speranţă. Eşti inconsecvent! Erai împotriva lui Trump, erai cu Bid

Vremea

București
acum

10°
sâm.

3°/12°
dum.

7°/16°
lun.

7°/17°
mar.

6°/13°
Iasi
acum

sâm.

2°/10°
dum.

1°/16°
lun.

6°/17°
mar.

7°/18°
Constanta
acum

sâm.

2°/12°
dum.

5°/13°
lun.

7°/10°
mar.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

3°/12°
dum.

4°/18°
lun.

9°/19°
mar.

8°/14°
Timisoara
acum

sâm.

4°/15°
dum.

5°/19°
lun.

12°/17°
mar.

11°/13°